Concert pascal
MOPAN Suceava

Conducerea echipei Foresta Suceava a reușit încă două achiziții în ultima perioadă, dar a și renunțat la încă trei ”stranieri”. Ultimii noi veniți în lotul grupării de pe ”Areni” sunt fundașul central Andrei Vițelaru (34 de ani) și de fostul internațional al Republicii Moldova, mijlocașul central Alexandru Vremea (27 de ani).

Fost component al echipelor Ceahlăul Piatra Neamț, FCM Câmpina, CS Buftea și Academica Clinceni, nemțeanul Andrei Vițelaru a ajuns la Suceava tocmai din Liban, unde în ultimii trei ani și jumătate a evoluat pentru Racing Beirut.

“A fost o experiență benefică în Liban, dar am decis să vin mai aproape de casă și de familie. M-am întors cu drag la Suceava, unde am mai avut o tentativă să vin în vara trecută, când m-am pregaăit pentru câteva zile cu Foresta. Nu știu care este în acest moment nivelul în ligile inferioare din România, dar mi s-a prezentat obiectivul pe termen mediu al echipei din Suceava și asta m-a convins să vin aici, să-mi pun experiența la dispoziție”, a declarat Vițelaru.

Cu cinci prezențe în prima reprezentativă a Republicii Moldova și cu un palmares în care se regăsesc o Cupă și o Supercupă pe când evolua pentru Zimbrul Chișinău, mijlocașul Alexandru Vremea a considerat că a luat o decizie bună când a venit pe Areni.

“Sunt încântat de decizia pe care am luat-o. Cred în proiectul Forestei, de asta am ales să vin aici și cred că împreună putem face lucruri frumoase”, a declarat mijlocașul basarabean care a mai trecut de-a lungul carieriei pe la formațiile FC Sfântul Gheorghe (Moldova), Academia Chișinău și Politehnica Iași.
Și conducerea tehnico-administrativă a Forestei Suceava este mulțumită de cele două achiziții.

“Mă bucur că am reușit să semnăm cu doi jucători care au o experiență vastă în fotbalul românesc și nu numai. Sunt convins că ne vor ajuta”, a declarat antrenorul Selim Benachour.

“Îi considerăm doi jucători de bază în viitorul angrenaj al echipei. Prin profesionalismul și prin experiența pe care le-au acumulat, vor pune umărul la îndeplinirea obiectivelor”, a precizat vicepreședintele Forestei, Mihai Ungurian.

“Au venit să ne ajute în încercarea de ataca promovarea în Liga a II-a în sezonul viitor”, a accentuat președintele Forestei, Andrei Ciutac.
Oficialul sucevean a anunțat că gruparea de pe Areni a renunțat și la serviciile lui Matthieu Nguyen, Sid-Ali Bouadjila și Seven Cem, după ce cei trei jucători francezi au refuzat prelungirea contractelor care expirau la finalul acestui sezon.

“Cei trei și-au exprimat dorința de a continua la Foresta doar până la finalul actualului sezon, după care, în vară, să-și caute noi echipe. În acest context, noi am considerat că este mai bine să ne despărțim acum, pentru că dorim să construim încă din această iarnă un lot cât mai omogen pentru sezonul următor. Vrem să avem în lot doar jucători care să aiba contracte pe cel puțin un an și jumătate”, a explicat președintele Andrei Ciutac.

“Campania de transferuri nu este încă încheiată, dar vrem să fim foarte atenți în ceea ce privește achizițiile. Dorim să aducem jucători cu experiență, care să ne ajute. Nu vrem completăm lotul doar din punct de vedere numeric, iar în vară să fim nevoiți să restructurăm din nou echipa”, a precizat președintele Forestei.

Selim Benachour a renunțat la patru dintre cei cinci jucători aflați în probe după jocul test cu LPS Suceava, este vorba de Florin Chiseliță, Gabriel Vatamaniuc, Cristofor Voloc și Andrei Marțolea.
“Știam de la bun început că unii vor rămâne unii vor pleca”, a spus tehnicianul francez, care și-a adaptat programul de pregătire din această iarnă după programul competițional din România. “E ceva nou pentru mine, pentru că în Franța pauza competițională din iarnă nu este atât de lungă. Mi-am adaptat însă programul. În aceasta perioadă, vom avea antrenamente intense, multe alergări, antrenamente la sala de forță și cu mingea. Obiectivul meu este să aduc echipa în vârf de formă la primul meci oficial din martie”, a declarat antrenorul principal al Forestei.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava