Concert pascal
MOPAN Suceava

Conducerea FRF a stabilit programul meciurilor din turul I al Cupei României la fotbal, faza naţională. Partidele se vor disputa într-o singură manşă, miercuri, pe 31 iulie, cu începere de la ora 17.30. În această etapă a competiţiei, pe tabloul de concurs se vor afla şi două formaţii din judeţul Suceava, Viitorul Liteni şi Şomuz Fălticeni, ultimele câştigătoare ale Ligii a IV-a sucevene. Cele două grupări se vor confrunta în joc direct pe stadionul „Ion Pintilescu” din Liteni, duelul anunţându-se foarte interesant, în condiţiile în care Viitorul Liteni este o specialistă a Cupei, fiind învingătoarea ultimelor două ediţii ale fazei judeţene a întrecerii, în vreme ce fălticenenii au anunţat deja că au drept obiectiv în acest sezon un parcurs cât mai lung în Cupa României.

Dacă echipa din Liteni încă nu a început antrenamentele după ce a pierdut în această vară barajul pentru promovarea în Liga a III-a, cei de la Şomuz au disputat deja şi un prim meci amical, la Suceava, în compania juniorilor de la Liceul cu Program Sportiv, pe care l-au câştigat cu scorul de 3-2, prin golurile marcate de Eduard Julei, Michael Cherariu şi Silviu Monoranu.
În turul inaugural al întrecerii vor lua startul 76 de echipe: 42 calificate din faza pe judeţ şi 34 din Liga 3. Se vor disputa, în total, 38 de meciuri.

În etapa naţională a Cupei României, ediţia 2019/2020, vor participa un total de 145 de echipe, calificate astfel: 14 echipe din campionatul Liga 1, 20 de echipe din campionatul Liga 2, 69 de echipe din campionatul Liga 3 şi 42 de echipe câştigătoare ale etapei de judeţ.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava