Concert pascal
MOPAN Suceava

Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava a primit, marți, vizita delegațiilor regiunilor Schwaben (Germania) şi Mayenne (Franţa), aflate la Suceava, cu prilejul deșfășurării turneului ”4 regiuni pentru Europa”. Au fost trecute în revistă rezultatele celor 18 ani de parteneriat și au fost puse la cale noi activități, între care participarea comună la competiții de proiecte cu finanțare europeană.

Delegațiile au fost conduse de Martin Sailer, Președintele Consiliului Regional Schwaben, și de Gerard Dujarrier, Vice-Președintele Consiliului Departamental Mayenne, și au fost însoțite de Gheorghe Flutur, Președintele Consiliului Județean Suceava.

Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV) a beneficiat și totodată contribuit de-a lungul celor 18 ani de parteneriat al județului Suceava cu cele 2 regiuni atât prin schimburile academice de profesori și studenți cât și prin dezvoltarea de laboratoare și lectorate. Reprezentanții administrațiilor regionale din Schwaben și Mayenne au discutat cu reprezentanții USVdespre căile de dezvoltare a relațiilor USV cu universități din cele două regiuni, discuțiile fiind completate de o prezentare a USV efectuată de Prof.univ.dr. Mihai Dimian, Prorector cu Activitatea Științifică, și de un tur al campusului ce a inclus vizite în laboratoare ale Facultății de Inginerie Alimentară, Facultății de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor, Facultății de Silvicultură și la Biblioteca universității.

Concluziile desprinse în urma întâlnirii au fost prezentate într-un cadru informal, la USV Book Cafe, insistându-se asupra unei noi abordări a relațiilor academice dintre parteneri trecând de la prioritatea acordată schimburilor inter-regionale la prioritatea acordată ofertelor comune către parteneri externi, inclusiv prin participarea comună la competiții de proiecte cu finanțare europeană.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Educaţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava