Concert pascal
MOPAN Suceava

Sezonul competiţional 2016-2017 al fotbalului judeţean din Suceava poate fi considerat bun doar prin prisma faptului că Bucovina Rădăuţi a câştigat barajul de promovare în Liga a III-a. Sinceri să fim, echipa rădăuţeană s-a întors acolo unde-i era locul şi unde merita.

Fotbalul judeţean va suferi câteva modificări importante pentru anul ce va veni, reorganizarea având ca scop limitarea, pe cât posibil, a abandonurilor financiare, destul de multe sezon precedent.

–    Domnule preşedinte Ciprian Anton, se pregăteşte ceva special pentru noul sezon competiţional?

–    Am analizat în detaliu sezonul precedent şi cred că putem să evităm retragerile de pe parcurs şi să dăm o şansă în plus tinerilor. Pentru Liga a IV-a ne gândim tot la o serie de 14 echipe, pentru ca în eşalonul cinci, să facem din trei serii doar două.

–    Va fi un fel de ridicare a ştachetei pentru cei care vor evolua în Liga a IV-a şi a V-a?

–    Noi ne dorim ca Liga a IV-a să aibă 14 echipe, la fel ca şi în sezonul precedent. Dacă la start, după discuţiile în prealabil cu cei care pot să evolueze în această competiţie se vor alinia doar 12 formaţii, atunci va trebui să completăm competiţia cu sistemul play-off. În ceea ce priveşte Liga a V-a, pentru că au fost foarte multe retrageri din campionat, mai ales în seria a III-a, ne-am hotărât să revenim la sistemul cu două serii.

–    Încă o dată, sunt condiţii speciale pentru Liga a IV-a?

–    Fotbalul face parte din viaţă şi trebuie să progresăm şi aici. La Liga a IV-a vor trebui să existe vestiare cu apă curentă, gard împrejmuitor, posibilităţi de fimare a partidelor şi antrenori pe bancă cu minim licenţa C. Mai mult, după ce ne vom întâlni cu cei care vor să aibă echipe în Liga a IV-a, trebuie să le punem în vedere faptul că bugetul lor trebuie să fie compatibil cu toată durata campionatului.

–    Despre tineri ce se poate spune?

–    Începând din acest sezon competiţional, la barajul de promovare în Liga a III-a, echipele trebuie să aibă în componenţă pe teren trei jucători sub 19 ani. Promovarea tineretului a fost tot timpul în atenţia noastră şi acest lucru ne bucură. Vom încerca să discutăm cu echipele din eşalonul IV pentru a încerca introducerea sistemului mai sus amintit. În principiu, nu va fi obligatoriu în campionat folosirea fotbaliştilor sub 19 ani, dar la baraj va fi nevoie de ei. În ceea ce-i priveşte pe juniorii C, D şi E, ei vor avea, ca şi până acum mai mult de 22 de etape şi vor putea să joace cât mai mult pentru a progresa.

Sursa foto: www.gazetasv.ro

„Vom miza pe tineri în următorul sezon” a declarat preşedintele AJF Suceava, Ciprian Anton, 6.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 6.0/10 (1 vote cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava