Concert pascal
MOPAN Suceava

Consiliul Județean Suceava urmează să aprobe în ședința de luni, 20 februarie, un proiect de hotărâre prin care se aprobă achiziţionarea serviciilor juridice de consultanţă, asistenţă şi reprezentare a Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului a Judeţului Suceava în 49 de dosare având ca obiect contestaţie la executare înregistrate pe rolul Judecătoriei Suceava şi Tribunalului Suceava, în etapa procesuală a fondului şi în căile de atac. Cei 49 de angajați ai Direcției de Asistență Socială Suceava trebuie să primească aproape 12,4 milioane de lei. De precizat că pe rolul instanţelor de judecată sunt înregistrate un număr de 49 de dosare având ca obiect contestaţie la executare promovate de către D.G.A.S.P.C. Suceava împotriva executării silite pornită prin intermediul unor birouri de executori judecătoreşti pentru punerea în executare a titlului executoriu prin această instituție este obligată să emită dispoziţiile de salarizare care să stabilească în favoarea salariaților drepturi salariale calculate la nivelul maxim de salarizare aflat în plată pentru funcţii similare din cadrul Consiliului Judeţean Suceava începând cu data de 1 februarie 2017 până în prezent şi plata diferenţelor salariale rezultate dintre drepturile salariale astfel stabilite şi salariile efectiv încasate pentru perioada 1 februarie 2017 până la emiterea dispoziţiilor de salarizare.

În referatul de aprobare pentru proiectul de hotărâre, președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, menționează faptul că pronunţarea de către instanţe a unor hotărâri nefavorabile în judecarea contestaţiilor la executare promovate, va avea consecinţe deosebit de grave asupra desfăşurării activităţii instituţiei de asistenţă socială şi protecţia copilului, fiind afectate sistemul de plăţi către furnizorii de servicii ale centrelor de copii şi adulţi din subordinea D.G.A.S.P.C. Suceava, plata serviciilor şi bunurilor contractate pe sistemul electronic de achiziţii publice, fapt ce atrage după sine dobânzi şi penalităţi de neexecutare în termen a clauzelor contractuale, blocarea proiectele aflate în derulare cu finanţare din partea D.G.A.S.P.C Suceava, plata drepturilor aferente copiilor instituţionalizaţi, plata indemnizaţiilor şi prestaţiilor sociale ale beneficiarilor persoanelor adulte cu handicap şi alte asemenea situaţii în care consecinţele popririi sunt considerabile şi de nereparat, fiind afectate prin această măsură executorie şi categoriile de beneficiari de servicii de protecţie socială cum sunt copii şi adulţii din sistemul de protecţie al instituției. „De asemenea, executarea silită prin instituirea unei popriri asupra conturilor D.G.A.S.P.C. Suceava afectează întreaga activitate a instituţiei, întrucât nu se mai pot face plăţi către furnizorii de servicii şi bunuri în centrele de plasament şi centrele de recuperare şi reabilitare neuropsihiatrică din subordinea Direcţiei, totodată nu se mai poate asigura plata drepturilor aferente celor 1179 de copii instituţionalizaţi şi nici a celor 741 de beneficiari din centrele de adulţi. De asemenea nu se mai poate face nici plata salariilor pentru cei 1501 de salariaţi ai instituţiei”, mai precizează Gheorghe Flutur.

49 de angajați ai Direcției de Asistență Socială Suceava au câștigat în instanță drepturi salariale de peste 2,5 milioane de euro, 5.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 5.0/10 (1 vote cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava