Concert pascal
MOPAN Suceava

La data de 1 aprilie ora 20:10, polițiștii rutieri din cadrul Poliţiei Municipiului Câmpulung Moldovenesc, în timp ce îşi desfăşurau atribuţiile de serviciu pe str. Zorilor au efectuat semnal de oprire unui autoturism care circula dinspre str. Calea Bucovinei spre str. Mihail Sadoveanu. Conducătorul autoturismului nu a oprit la semnalele regulamentare, continuându-și deplasarea pe str. Mihail Sadoveanu, unde la circa 300 de metri s-a reușit blocarea acestuia. La volanul autoturismului a fost identificat un bărbat de 31 ani, din Câmpulung Moldovenesc. Acesta a relatat că nu a oprit autoturismul întrucât nu are efectuată Inspecția Tehnică Periodică.  S-a procedat la verificarea în bazele de date ale Poliției Române, constatând faptul că șoferul este posesor de permis de conducere, însă cu mențiunea ,,CU RESTRICȚII – SUSPENDAT” ca urmare a unei abateri la regimul rutier.  Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, iar în urma testării cu aparatul drugtest, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, conducătorul auto fiind condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise. S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ,,conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”. Conducătorul auto a fost sancționat contravențional conform O.U.G. 195/2002. În urma continuării cercetărilor, la data de 02.04.2024 împotriva bărbatului de 31 de ani s-a dispus măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore, acesta fiind introdus în C.R.A.P. al I.P.J. Suceava.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava