Concert pascal
MOPAN Suceava

Autoritățile din Suceava și Cernăuți împreună cu reprezentanți ai companiilor de cale ferată din cele două țări, vamă și poliție de frontieră au discutat, marți, în Vama Siret, despre introducerea cursei de cale ferată pe ruta Suceava- Cernăuți. La discuții au participat președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, omologul său din Cernăuți, Ioan Muntean, vicepreședintele Administrației Regionale din Cernăuți, Mihai Pavliuc, reprezentanți ai CFR cu mandat al conducerii CFR Călători, ai Poliției de Frontieră, Vămii și Prefecturii Suceava.

Flutur a precizat că a primit un răspuns din partea directorului general al CFR Călători, Iosif Szentes, care arată că în considerarea proiectului de colaborare respectiv, având în vedere beneficiile mutuale care ar rezulta într-o astfel de structură pentru locuitorii din județul Suceava și regiunea Cernăuți, CFR Călători e de acord să opereze cu cele două perechi de trenuri regio. El a arătat că partea română aștepta un aviz din partea căilor ferate ucrainene care au dat asigurări că îl vor transmite în două-trei zile și cu datele de operare pentru a fi inclus în noul mers al trenurilor care va intra în vigoare la 18 decembrie. „Au promis că vor face toate diligențele ca să fie prins în noul mers al trenurilor”, a spus Flutur.

El a menționat că, în principiu, plecarea din Suceava va fi la ora 5:00 cu sosire la Cernăuți la ora 9:00 și cu plecare din Cernăuți la ora 5:00 și sosire la 8:40, iar seara sosirea va fi în jurul orei 21:00. „Din punct de vedere tehnic, din cauza ecartamentului diferit, nu se va putea acționa altfel decât cu transbordare în Vadu Siret și cu control vamal în Vicșani, în tren. Sigur că noi ne dorim acest control cât mai scurt dar trebuie să ținem seama de legislația Poliției de Frontieră și a Vămilor din cele două țări”, a explicat președintele CJ Suceava care a adăugat ” am fost asigurat că punerea în mișcare a acestor trenuri să se întâmple cât mai repede”.

Autoritățile au făcut încă un pas pentru introducerea perechilor de trenuri pe ruta Suceava-Cernăuți, 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava