Targul de toamna Produs in Bucovina
Comenzi MOPAN Suceava

Societăţile comerciale mici şi mijlocii din industria lemnului care au un volum anual atestat spre exploatare de până la 5.000 de metri cubi de masă lemnoasă ar putea achiziţiona prin licitaţie şi negociere conform legii 20% din volumul maxim anual ce se poate recolta din pădurile proprietate publică a statului. Aşa prevede un proiect de lege iniţiat de senatorii PSD, Neculai Bereanu şi Ovidiu Donţu, care a fost depus la secretariatul Senatului la finele lunii martie. Senatorul Bereanu a declarat joi într-o conferinţă de presă că ideea iniţierii proiectului a apărut după mai multe întâlniri cu reprezentanţii firmelor mici şi mijlocii de exploatare a lemnului din zona de munte care i s-au plâns că nu mai pot achiziţiona masă lemnoasă pentru a-şi desfăşura activitatea şi pentru a menţine locurile de muncă din cauza marilor operatori de pe piaţă. Parlamentarul social democrat a ţinut să precizeze că intrarea în vigoare a unei astfel de legi nu va prejudicia bugetul de stat. „Credem noi că aceste societăţi care au un număr important de angajaţi în judeţ au nevoie de o astfel de lege pentru a-şi putea menţine obiectul de activitate şi personalul.  La nivelul judeţului funcţionează 164 de firme mici şi mijlocii care asigură 1.700 de locuri de muncă. Apreciem însă că circa 3.500 de familii îşi asigură traiul zilnic din aceste activităţi. Am considerat că această lege nu aduce prejudicii la bugetul de stat din contră cred că prin menţinerea locurilor de muncă şi prin menţinerea afacerilor bugetul de stat va avea de câştigat”, a spus Bereanu. Senatorul PSD de Suceava a subliniat că a cerut ca proiectul de lege să fie discutat în regim de urgenţă la începutul sesiunii parlamentare.

Bereanu nu cere ajutorul parlamentarilor PDL pentru susţinerea proiectului de lege

Neculai Bereanu a solicitat parlamentarilor de Suceava cu excepţia celor de la PDL să susţină proiectul de lege la dezbaterea în Parlament. „De ce nu cerem sprijinul celor de la PDL? Pentru că am avut la conducerea judeţului un preşedinte care a fost în sistemul de exploatare a masei lemnoase a fost director de regie, ministru, preşedinte de CJ a ştiut dintotdeauna de necazurile acestor oameni dar nu l-am auzit niciodată să vină în sprijinul lor măcar cu o declaraţie politică aşa că eu consider că rugămintea de a ne sprijini nu-şi are rostul. Am mai văzut că şi candidatul PDL la europarlamentare vine cu aceleaşi solicitări.  Este foarte bine dar de la vorbe la fapte este cale lungă. Noi am considerat că faptele trebuie să primeze aşa că am depus în Parlament o astfel de lege care sperăm să fie susţinută. Ceea ce propune candidatul PDL este binevenit numai că în spatele spuselor care vin din partea celor de la PDL sunt convins că sunt lucruri ascunse. Vreau să şi exemplific. Este de notorietate faptul că firma familiei lui Orest Onofrei cară aproape toată masa lemnoasă din judeţul Suceava. Deci când este frate cu codrul familia Onofrei şi când este frate cu austriacul? În plus aş dori să ne clarifice o situaţie din perioada în care dumnealui a fost prefect. Ferească Dumnezeu să ajungi să fii bolnav dar el a avut un tratament în Austria şi aş dori să spună publicului cine a plătit acest tratament”, a spus Bereanu.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
Bune practici pentru o batranete frumoasa
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava