Concert pascal
MOPAN Suceava

În familia Onoriu s-a întâmplat minunea! Daniel, nepotul marii cântărețe Gabi Luncă, s-a trezit din comă indusă, miercuri, 26 ianuarie, după 55 de zile în care a agonizat la secția ATI de la Spitalul Floreasca! Medicii au fost, inițial, sceptici și nu i-au dat prea multe șanse de supraviețuire pilotului, în vârstă de 43 de ani, care, iată, a trecut pentru a doua oară pe lângă moarte, scrie click.ro.

Daniel Onoriu este de miercuri, 26 ianuarie, un pacient cooperant și a început chiar să bea puțin ceai. Rebeca Onoriu, mătușa lui, a declarat în exclusivitate, într-un amplu interviu acordat pentru click.ro, că a fost o minune de la Dumnezeu ce s-a întâmplat cu Daniel. Mâine, 28 ianuarie, familia comemorează 24 de ani de când bunicul lui Daniel Onoriu, marele acordeonist Ion Onoriu a trecut în neființă.

  • Click!: Cum a primit familia vestea ca s-a trezit Daniel? Care au fost primele lui cuvinte atunci când a deschis ochii?

Primele lui cuvinte când a deschis ochii au fost: de când timp sunt în spital ? A chemat-o pe asistenta Roxana la el și primul lucru asta a întrebat. Probabil astăzi sau mâine voi merge și eu, la el să-l văd. Nu ne permitem să intrăm ca la noi acasă având în vedere ca e pandemie. Să nu uitam ca e ATI, trebuie făcută cerere, intrăm costumați, cu testele Covid la zi.

  • Click!: Ce se va întâmplă cu clinica din Turcia? Va fi acuzată de malpraxis? Intenționați să-i dați în judecată?

Cu privire la clinica din Turcia am foarte multe de spus, dar mă abțin! Decizia îi aparține lui Daniel în ce privește această clinică. Probabil au văzut cazul la televizor, ne-au sunat să se intereseze de starea lui. Ne-am dus la ei la reprezentanță și le-am arătat situația medicală și tratamentul pe care-l face. Oricum, el beneficia de un tratament maximal. Nu mai aveau ei ce face în plus. Și medicii nu sunt aici, sunt în Turcia, Daniel nu putea fi transportat în Turcia în starea în care era.

Citește articolul complet pe: https://click.ro/vedete/vedete-romanesti/ce-se-intampla-in-aceste-momente-cu-daniel-onoriu-409715.html

Ce se întâmplă în aceste momente cu Daniel Onoriu, după ce a ieșit din comă, 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Vedete
Etichete

Click!
Ziarul Click!
Îţi aduce cele mai tari exclusivităţi, vedete, actualitate, divertisment, sport

SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava