Concert pascal
MOPAN Suceava

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur a anunțat ca Programul „Masă caldă” în școli se extinde și se transformă în „Masă sănătoasă”. El a subliniat că acest program vor beneficia circa 17.000 de elevi din 38 de școli din județul Suceava, valoarea alocată fiind de peste 37 milioane de lei.

 

„Masă sănătoasă” este un program al PNL și dorim să îl extindem gradual pentru toți copii din România. În momentul de față sunt incluși în program 450.000 de elevi, iar anul viitor se va ajunge la 1 milion de elevi. Am susținut dintotdeauna că un copil trebuie să mănânce la timp și foarte sănătos. Nimic nu e prea mult când e vorba de investiții în copii. Foarte multe familii sunt ocupate în timpul zilei cu serviciul astfel încât „Masă sănătoasă” este cea mai bună investiție pentru copii sănătoși. În județul Suceava, la această finanțare se mai adaugă investiții de peste 100 milion de euro, 109 școli fiind prinse în programul de dotare cu mobilier școlar modern, iar 30 de primării din județ au primit sau sunt în curs de a primi microbuze școlare prin licitația organizată de Consiliul Județean Suceava”, a explicat Flutur.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava