Concert pascal
MOPAN Suceava

Consiliul Județean Suceava a reacționat la acuzațiile deputatului social democrat George Șoldan potrivit cărora producătorii care vând produse tradiționale în parcarea situată pe drumul ce duce spre Masivul Rarău au fost forțați să părăsească locația. Vicepreședintele Consiliului Județean, Vasile Tofan, a arătat că afirmațiile parlamentarului social democrat sunt răutăcioase și că populația înțelege ”penibilul în jurul căruia se învârte cel care are astfel de abordări”. Tofan a adus o serie de clarificări:

”Doresc să aduc câteva clarificări referitor la parcarea de pe marginea drumului DJ 175B Pojorâta – Rarău, unde, din nou se încearcă politizarea unui subiect. Consiliul Județean Suceava a construit drumuri de acces pe Muntele Rarău din 3 direcții în ultimii ani (aproximativ 40 km) – dinspre Pojorâta, dinspre Valea Bistriței și dinspre Câmpulung Moldovenesc (Izvorul Alb), Transrarăul devenind astfel un traseu turistic foarte frecventat. În prezent CJ Suceava prin Direcția Județeană de Drumuri și Poduri (DJDP) Suceava are un proiect de modernizare a panoramei de pe Drumul Județean Pojorâta – Rarău, aici parcarea urmează a fi consolidată, împrejmuită și asfaltată. Încă din toamna anului 2022, DJDP Suceava a trimis adrese de înștiințare celor care aveau construcții provizorii în zonă să elibereze terenul pentru a începe acestă modernizare. Sunt convins că populația este de acord cu un turism civilizat, curat și cu reguli clare, și tocmai acest lucru vrem să-l facem. Precizez că Drumurile Județene au foarte puțin spațiu în zona respectivă pentru amenajare de parcări, terenurile fiind proprietatea primăriilor iar noi suntem deschiși la a se găsi soluții pentru amenajare de parcări, locuri de agrement, locuri de comercializare a produselor tradiționale în condițiile legii.

Articolul apărut referitor la acest aspect are tendințe răutăcioase și se încadrează în seria articolelor din ultima perioadă în care, după mintea unora, dacă promovezi Paștele în Bucovina nu e bine, dacă promovezi tradițiile în Bucovina nu e bine, dacă promovezi turismul în Bucovina nu e bine, dar sunt convins că populația înțelege penibilul în jurul căruia se învârte cel care are astfel de abordări. CJ Suceava, prin Direcția Județeană de Drumuri și Poduri are și în acest an mai multe proiecte în derulare în infrastructura pentru turism, pe lângă acestă parcare civilizată. Reamintim că se lucrează la infrastructura traseelor turistice, Codrii Seculari Slătioara – Câmpulung Moldovenesc, Mălini – Borca, Panaci – Glodu – Bilbor, Coșna – Grădinița – Ilva Mare, Valea Brodinei – Moldovița, Mănăstirea Humorului – Pleșa – Cacica și altele. Despre acest subiect, parcarea de pe Rarău, noi facem ce trebuie, timp în care alții au început prea repede campania electorală”.

CJ Suceava reacționează la acuzațiile deputatului Șoldan privind mutarea producătorilor din parcarea de pe Rarău: ”Sunt convins că populația înțelege penibilul în jurul căruia se învârte cel care are astfel de abordări”, 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava