Festivalul international Ciprian Porumbescu 2024
MOPAN Suceava
Galerie foto43 poze în acest set

Cei mai buni elevi din municipiul Fălticeni, care au obținut rezultate la olimpiadele județene și naționale, dar și la Evaluarea Națională și la examenul de Bacalaureat de anul acesta, alături de profesorii lor au fost premiați astăzi de primarul Cătălin Coman. Evenimentul a făcut parte din manifestările organizate în această perioadă cu prilejul Zilelor Municipiului Fălticeni. Ceremonia de premiere a avut loc pe pontonul din zona de agrement Nada Florilor din Fălticeni, în prezența conducerii primăriei, a mai multor membri din  Consiliul Loca, dar și a familiilor și prietenilor elevilor premiați. În total au fost acordate diplome și premii pentru 120 de elevi cu rezultate la olimpiadele județene și naționale, 17 elevi cu medii de peste 9,50 la Evaluarea Națională, 34 elevi cu medii de peste 9,50 la examenul de bacalaureat și doi elevi cu nota 10 la cele două examene. De asemenea, au fost premiați și 78 de profesori, îndrumătorii și mentorii acestor elevilor.

De precizat că elevele premiate pentru notele de 10 obținute la Evaluarea Națională și la Bacalaureat au fost Daria Purdilă, de la Școala Gimnazială Ion Irimescu, respectiv Simina Buculei, de la Colegiul Național „Nicu Gane”.

Cătălin Coman: „Am vrut să-mi exprime recunoștința față de rezultatele excepționale obținute de elevii din Fălticeni”

În deschiderea evenimentului, primarul Cătălin Coman a spus că vrea să își exprime recunoștința față de rezultatele excepționale obținute de elevii din Fălticeni, atât la concursurile școlare naționale, cât și la Evaluarea Națională și Bacalaureat. „Vreau să vă mulțumesc în numele comunității locale, să vă spun că suntem mândri de voi, să vă spun că vrem și vă dorim tot ceea ce este mai bun în activitatea voastră de acum înainte, atât pentru cei care trec într-o clasă superioară, cât și pentru cei care părăsesc liceul și se vor îndrepta către facultății, către instituțiile de învățământ superior”, a spus Cătălin Coman, care a ținut să îi felicite pe profesorii care au contribuit la rezultatele obținute de elevii premiați în cadrul acestui eveniment. El le-a mulțumit pentru prezență și membrilor Consiliului Local prezenți la eveniment și administratorului public al municipiului, Alexandru Rădulescu. A urmat apoi înmânarea premierea elevilor, aceștia primind diplomele de la directorii unităților de învățământ din Fălticeni. Primarul Cătălin Coman a spus că valoarea totală a premiilor oferite de municipalitate se ridică la 65.000 de lei.

Alexandru Rădulescu: „Ne exprimăm recunoștința față de adevăratele valori locale, față de cei mai merituoși elevi și profesori”

Invitat să ia cuvântul, adminisatratorul public al municipiului, Alexandru Rădulescu, a spus că în numele comunității își exprimă recunoștința față de rezultatele obținute de elevii fălticeneni. „Stimați elevi, părinți și profesori. Este pentru al zecelea an consecutiv când prin intermediul și la inițiativa primarului și profesorului Cătălin Coman putem să ne exprimăm recunoștința față de adevăratele valori locale, față de cei mai merituoși elevi și profesori. Vă mulțumim. Prin rezultatele dumneavoastră ne-ați făcut mândri că suntem fălticeneni. Și vă doresc mult succes în continuare și sunt convins că ne veți oferi și în anii următori același prilej”, a declarat Alexandru Rădulescu.

Directorul Școlii „Ion Ciurea”, Marius Pintilii: ”Nu numai rezultatele la olimpiade sunt răsplătite, autoritățile locale investesc foarte mult și în școlile noastre”

La rândul său, directorul Școlii Gimnaziale „Ion Ciurea”, consilierul local Marius Pintilii, a ținut să mulțumească municipalității pentru sprijinul acordat unităților de învățământ din Fălticeni. „Nu mai este o noutate faptul că educația reprezintă o prioritate pentru autoritățile locale din Fălticeni. Ca în fiecare an, de Zilele Municipiului Fălticeni se organizează această festivitate de premiere și considerăm că este un eveniment aparte, cu o însemnătate importantă, pentru că în felul acesta recunoaștem meritele copiilor și ale cadrelor didactice îndrumătoare. Numărul destul de mare al elevilor și al profesorilor demonstrează faptul că în școala de la Fălticeni se învață și se învață bine. Și performanța merită și trebuie răsplătită și încurajată. După cum știm nu numai rezultatele la olimpiade sunt răsplătite, autoritățile locale investind foarte mult și în școlile noastre, în dezvoltarea școlilor. Absolut toate unitățile de învățământ din Fălticeni, zic eu, au cele mai bune condiții pentru studii și asta se vede. Sperăm la o foarte bună colaborare în continuare cu domnul primar și mulțumim pentru sprijin tuturor părinților și cadrelor didactice. Felicitări tuturor”, a spus Marius Pintilii.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava