Concert pascal
MOPAN Suceava

Deputatul PSD de Suceava, George Șoldan, a participat la o întâlnire cu diasporenii suceveni organizată la Dumbrăveni în urma căreia a remis presei un comunicat în care și-a exprimat o serie de considerațiuni.

”Am participat ieri la Dumbrăveni, la întâlnirea cu diaspora, un eveniment devenit tradiție, organizat de primarul Ioan Pavăl.

Când ești județul cu cei mai mulți copii cu părinții plecați la muncă în străinătate, județul cu cele mai mici salarii din țară, după Botoșani și Vaslui chiar, dar ești pe primul loc la hore și strigături pe toloacă, e greu să le spui sucevenilor care-și văd familiile și prietenii doar în concediu, că noi, politicienii, încercăm să găsim cele mai bune soluții pentru a opri exodul românilor peste hotare. Sunt aproape 6 milioane de români care muncesc în străinătate, potrivit statisticilor oficiale, din care cei mai mulți sunt din județul Suceava. Am fost la Dumbrăveni, împreună cu colegii parlamentari ai PSD Suceava, dar și reprezentanți ai guvernului: Gheorghe Cârciu, secretar de stat în cadrul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, și Doina Iacoban, subsecretar de stat la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.

În prima parte a evenimentului s-au prezentat programe gândite pentru a veni în sprijinul diasporei românești, pentru reîntoarcerea acasă, dar și programe pentru a ne ține tinerii în țară.  Apoi, s-au pus întrebări și a fost o discuție liberă, interactivă, care a durat mai bine de două ore. Astfel de întâlniri sunt binevenite și ar trebui organizate și în alte localități, în special pentru informațiile foarte importante despre programele și fondurile europene destinate proiectelor pentru românii care vor să revină în țară. De cealaltă parte, tot noi, politicienii, putem și trebuie să găsim soluțiile necesare pentru a ne aduce părinții, frații și surorile înapoi. Sunt convins că investițiile PSD în infrastructură, printre care și autostrada A7, care ne interesează în mod direct, vor duce la o importantă creștere economică. E timpul însă să avem și o strategie la nivel de județ, să gândim proiecte pentru a atrage investitorii și a crește oferta locurilor de muncă”.

Deputatul PSD George Șoldan ”Față-n față cu diaspora!” la Dumbrăveni. „Autostrada A7 va duce la o importantă creștere economică a județului Suceava”, 1.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 1.0/10 (1 vote cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava