Un enoriaș sucevean a ridicat printr-o scrisoare  adresată arhiepiscopului Sucevei și Rădăuților, IPS Calinic, problema plății monahilor din mănăstiri. ”Și unde mai e monahismul dacă monahul își ia plata? Monahii stau în mănăstiri și nu contribuie cu nimic la bunul ei mers? În lume plătește cum poate fiecare chiria și utilitățile, iar monahul, chiar dacă este angajat, să își ia plata că a zis că vrea sărăcie!”, a întrebat enoriașul.

”Monahul care primește așa-zisul salariu (căci puțini dintre monahi sunt angajați), care este doar o contribuție, îl cheltuie, după ce își cumpără cele necesare, tot la pangarul sau la atelierul de croitorie din mănăstire. Astăzi monahii noștri sunt în marea lor majoritate licențiați și, fiind intelectuali, nu pot să nu-și cumpere noile apariții editoriale; or, pentru asta au nevoie de bani. Dar nu numai cei licențiați au nevoie de cărți, ci și cei nelicențiați, fiindcă mulți dintre ei sunt pasionați de citit. Iar ca o mănăstire să cumpere pentru 10, 50, 100 de călugări cărți sau cele de trebuință zi de zi ar fi foarte greu, ținând cont de cheltuielile curente ale acesteia. Când am plecat din Mănăstirea Putna ca episcop-vicar aveam o bibliotecă personală cu peste 5000 cărți cumpărate din propriul salariu. Așadar, și călugării au nevoie de ceva bani pentru cheltuieli uzuale. Cât despre contribuția monahului la bunul mers al mănăstirii, nici nu mai poate fi vorba. Monahul are o contribuție foarte importantă în lucrarea acelei mănăstiri prin slujbele și ascultările împlinite în cele 24 ore, cu doar câteva ore destinate odihnei. La Mănăstirea Putna în timpul celui de-al Doilea Război Mondial a rămas doar un singur călugăr, părintele Damaschin, care a menținut candela aprinsă la mormântul Sfântului Stefan și a vegheat mănăstirea și valorile de patrimoniu ale acesteia riscându-și viața. Acesta este călugărul autentic”, a răspuns IPS Calinic.