Concert pascal
MOPAN Suceava

Șeful administrației județene, Gheorghe Flutur, a avut, vineri, o întâlnire cu primarii localităților de la frontiera cu Ucraina. La discuții au participat și primarii de localități în care sunt comunități importante de ucraineni și în care sunt cazați refugiați din Ucraina. Gheorghe Flutur a precizat că a convocat această ședință pentru a stabili prioritățile și modul de acțiune pentru perioada următoare, el solicitându-le primarilor prezenți la întâlnire să realizeze un inventar al familiilor care stau în locuințele unor suceveni. În mod special, șeful administrației județene le-a solicitat primarilor să le faciliteze copiiilor ucraineni refugiați ca începând de luni, de luni 7 martie să poată să meargă la școală.

Pe de altă parte, președintele Consiliului Județean Suceava a spus că duminica aceasta, de la la ora 11:00, la Iulius Mall vor fi organizate „evenimente de prietenie” pentru familiile de refugiați din Ucraina. „În acestă locație vor avea loc mai multe spectacole pentru copii, dat vor avea loc și discuții, socializări, în urma cărora cei prezenți se pot împrieteni. Astfel de acțiuni de socializare pentru copiii de refugiați au loc și la Siret, la Centrul de plasament și la una dintre grădinițe, la Rădăuți, la Hotel Gerald, unde sunt cazte familii cu copii, dar și la Suceava”, a spus Flutur. El a adăugat că dorința este de a extinde aceste acțiuni de manifestare a prieteniei și de socializare cu vizite la obiective turistice, mănăstiri, Cetatea de Scaun, la muzee, pentru toți cei cei care doresc acest lucru.

Flutur anunță că începând de luni, copiii refugiați din Ucraina vor putea merge la școlile din județ, 5.5 out of 10 based on 2 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 5.5/10 (2 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava