Concert pascal
MOPAN Suceava

După ce s-a implicat activ în amânarea aplicării unor prevederi din legea de punere în aplicare a noului Cod de procedură civilă, FMI cere acum mare atenţie în judecarea proceselor care implică contractele bancare.
“Riscul de instabilitate financiară care decurge din Codul de procedură civilă recent adoptat trebuie să fie atenuate.
Punerea în aplicare a noului cod de la 1 octombrie 2013 a creat anumite interpretări ale prevederilor privind clauzelele abuzive care, odată aplicate la contractele din sectorul financiar, ar putea duce la interzicerea unor dobânzi, decizii cu impact retroactiv, și procese de tip class action în ceea ce privește prevederile contractelor de împrumut”, se arată în raportul staff-ului FNI.

De ce nu ne spune direct “consumatorii ar trebuie sa piarda toate procesele impotriva bancilor” precizeaza avocatul Coltuc Marius Vicentiu.
De la 1 octombrie 2013, legea 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori a fost modificată, fiind astfel finalizată cu o întârziere de aproape şapte ani implementarea obligatorie a Directivei Europene 13/93.
Noile prevederi spun că o clauză dintr-un contract preformulat declarată ca fiind abuzivă va fi eliminată din toate contractele profesionistului care a propus aceste contracte, la iniţiativa Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor sau a unei asociaţii de consumatori semnificativă ca dimensiune.
În cazul băncilor, cei mai vocali profesionişti la adresa acestei modificări legislative, clauzele cel mai frecvent atacate în instanţă sunt cele referitoare la dobânzi şi comisioane. FMI spune că tribunalul specializat ce va prelua aceste speţe trebuie să judece în conformitate cu spiritul legii, din moment ce litera legii este foarte dură cu profesioniştii care utilizează astfel de clauze, pentru a preveni instabilitatea unor bănci.
“Aceste interpretări au fost deja sancționate în anumite cazuri judecate la instanțele inferioare, și ar putea deveni o sursă de instabilitate pentru unele bănci.
Pentru a evita astfel de cazuri, autoritățile pun în funcţiune un nou tribunal specializat în București, pentru a asigura un cadru armonizat de aplicare a acestor dispoziții, în conformitate cu spiritul legii”, se mai arată în raport.
Experţii FMI susţin că doar instanţele inferioare au luat decizii prin care să fie eliminate costuri contractuale pe motiv de abuz. Însă, în cazul băncilor care au un număr semnificativ de procese pe rolul instanţelor, deciziile defavorabile au venit inclusiv de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, instanţa cu cel mai înalt grad din România – chiar dacă nici aceasta nu a putut prezenta o jurisprundenţă coerentă în cazul unor instituţii financiare.
De la 1 octombrie 2013, ANPC a iniţiat deja mai multe acţiuni împotriva unor profesionişti. În acest moment, ANPC are trei litigii cu Banca Comercială Română la Tribunalul Bucureşti, secţia contencios administrativ, şi câte unul cu Raiffeisen Bank, OTP Bank, Alpha Bank, Volksbank, Banca Românească, Bancpost, Credit Europe şi Vodafone. Niciunul dintre dosare nu are încă termenul de judecată afişat.
Consumatorii de asemenea au intentat peste 1000 de procese de la 01.01.2014 semn ca problema clauzelor abuzive este departe de a fis rezolvata.
Unde este respectarea independentei justitiei?Unde sunt protejate milioanele de consumatori cu credite la banci?Ce rol are Romania in fata FNI in problema clauzelor abuzive?Nu ar trebui sa ne asteptam la faptul daca se castiga procesele initiate de catre ANPC sa nu modifice toate contractele din cauza FNI?
Sunt cateva intrebari la care dorim sa stim raspunsul.

avocat COLTUC MARIUS VICENTIU

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Juridic

Av. Coltuc Marius
Fondator Casa de avocatură Coltuc - www.coltuc.ro
Tel. 0745150894
Partener www.licitatiijuridice.ro

SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava