Foresta Suceava – FC Braşov, ultimul meci din acest sezon competiţional?

Foresta Suceava mai are doar câteva zile la dispoziţie pentru a-şi rezolva problema cu Fiscul, unde clubul sucevean a acumulat în ultimele luni o datorie de 300.000 de lei. Fără avizul Direcţiei de Finanţe, care să ateste că datoria respectiva va fi stinsă sau eşalonată, gruparea de pe Areni nu poate participa vineri, 28 aprilie, la licitaţia pentru obţinerea de fonduri nerambursabile de la Primărie, mai exact nu poate primi bugetul de 1.500.000 de lei noi promis în acest an.
Primarul Municipiului Suceava, Ion Lungu şi-a manifestat speranţa că dosarul “galben-verzilor” va fi eligibil la şedinţa de vineri.
“Vineri, pe data de 28 aprilie, este o noua sedinţă pentru fonduri nerambursabile. Sper ca cei de la Foresta să găsească o soluţie, să aibă documentele la zi, să aibă certificat fiscal şi să poată participa la licitaţie. Sunt unul din cei care am sprijinit, în toţi aceşti treisprezece ani fotbalul la Suceava, vreau să îl sprijin şi acum, dar în condiţii de deplină legalitate”, a declarat primarul municipiului Suceava.
În cazul în care nu va reuşi să rezolve problema datoriei, meciul de azi, dintre Foresta şi FC Braşov, programat de la orele 17.00, pe stadionul Areni, ar putea fi şi ultimul pentru formaţia suceveana pe scena fotbalului românesc.
Etapa a XXXI-a a Ligii a II-a programează meciurile:
Foresta Suceava – FC Braşov
UTA Bătrâna Doamnă – Olimpia Satu Mare
ASU Poli Timişoara – Juventus Bucureşti
Metalul Reşiţa – Academica Clinceni
Dacia Brăila – CS Mioveni
Chindia Târgovişte – Luceafărul Oradea
CS Baloteşti – Sepsi Sf.Gheorghe
CS Afumaţi stă în această rundă.
Clasament
1. Juventus Bucureşti 27 21 3 3 57-13 66
2. Sepsi Sf. Gheorghe 27 16 6 5 47-25 54
3. UTA 27 16 5 6 47-27 53
4. FC Braşov 27 15 7 5 45-27 52
5. CS Mioveni 27 15 6 6 40-20 51
6. Chindia Târgovişte 26 15 2 9 45-26 47
7. Olimpia Satu Mare 27 13 5 9 38-29 44
8. Dacia Brăila 27 12 4 11 32-33 40
9. Dunărea Călăraşi 27 10 8 9 36-34 38
10. Foresta Suceava 27 11 4 12 44-47 37
11. CS Afumaţi 27 10 5 12 30-30 35
12. Luceafărul Oradea 27 10 4 13 34-30 34
13. Academica Clinceni 27 9 3 15 36-56 30
14. CS Baloteşti 26 7 6 13 32-45 27
15. ASU Poli Timişoara 27 7 6 14 34-48 27
16. Metalul Reşiţa 27 6 1 20 29-58 19
17. CSM Râmnicu Vâlcea 26 4 6 16 16-46 18
18. Unirea Tărlungeni 26 2 5 19 15-57 11