Concert pascal
MOPAN Suceava

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a apreciat, astăzi, parteneriatul existent între instituția pe care o conduce și Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava. Prezent la ședința festivă organizată la împlinirea a 60 de ani de învățământ academic la Suceava, Gheorghe Flutur a declarat că două dintre cele mai bune exemple pentru acest parteneriat sunt clusterul de biochimie și parcul științific de la Siret. În același timp, Gheorghe Flutur a evidențiat faptul că Universitatea Suceava trebuie să contribuie esențial la dezvoltarea economică a regiunii de Nord-Est. „Vreau să vă rog să vă gândiți la un sistem de accelerare pentru dezvoltarea regiunii de Nord Est, care să țină mult turat. Pentru că regiunea de Nord Est e la 72% din PIB-ul României, din păcate. Și eu cred că dumneavoastră, universitatea, care astăzi meritați toate felicitările noastre pentru această frumoasă aniversare aveți un rol fundamental în dezvoltarea în primul rând economică, dar și socială a regiunii de Nord Est, care are încă mult de recuperat. Și această provocare este și pentru Iași, pentru Bacău, pentru că asta este realitate”, i-a transmis Gheorghe Flutur rectorului Universității „Ștefan cel Mare, Valentin Popa. În același timp, președintele CJ Suceava a evidențiat importanța parteneriatelor în dezvoltarea atât a turismului, cât și a economiei județului.

„Nimic nu se poate face fără parteneriat. Și ești mai puternic și mai credibil dacă ai parteneriate. Turismul în Bucovina s-a dezvoltat pentru că avem parteneriat cu Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților și cu alți actori. Dar noi avem un parteneriat puternic și cu Universitatea Suceava, împreună cu care am făcut un cluster pe biochimie. Atunci când m-am întors din funcția de ministru al agriculturii, am spus așa: am fost trei mandate senator, am fost și ministru, dar mă întorc acasă să candidez pe vot uninominal la președinția Consiliului Județean, în 2008. Am câștigat și a trebuit să răspund la niște provocări. Una dintre ele este exact aceasta. Clusterul, asocierea aceasta pe bioeconomie pentru a pune în valoare potențialul uriaș al județului Suceava, insuficient valorificat. Și în clusterul acesta, împreună cu domnul Popa și cu mai mulți colegi de aici, cu mai mulți agenți economici încercăm să punem în valoare potențialul agroalimentar al Bucovinei, într-o primă fază. Și aici vedeți că avem deja accesat un proiect pe un laborator de siguranță alimentară pentru depistarea falsurilor la alimente. E ceva ce lipsește în piață. Dar ne trebuie și alte verigi. Și de asta în clusterul acesta intervenim acum cu un terminal cargo și încercăm să încurajăm comercializarea și exportul de produse finite cu valoare adăugată, produse în Bucovina, în județul Suceava, care încă este pe primul loc la lapte și la carne în această țară. Și de aceea am dat drumul la acest prim parteneriat. De asemenea, la Siret, în graniță, avem un parteneriat cu Universitatea Suceava și cu primăria de acolo pe un parc științific. Suntem pe final cu acest proiect. Și aici dorim să dăm valoare adăugată, să facem legătura dintre partea de producție cu acele prototipuri cu care ne pregătim să le producem acolo. E o investiție foarte interesantă. Și aici avem o mână întinsă și către cei din Cernăuți, pentru că sper că se vor opri necazurile la vecinii noștri și ne pregătim pe vreme rea pentru vreme bună. Adică să lucrăm împreună cu vecinii noștri”, a ,ao declarat Gheorghe Flutur.

Gheorghe Flutur a evidențiat parteneriatul dintre Consiliul Județean și Universitatea Suceava pentru a pune în valoare potențialul agroalimentar uriaș al Bucovinei, 1.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 1.0/10 (1 vote cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava