MOPAN Suceava
  • Memorandumul înțelegerii definește parcursul pentru următoarele luni
  • Holzindustrie Schweighofer se angajează la transparență și dialog deschis cu organizațiile de mediu și alți factori interesați

În urma deciziei Forest Stewardship Council (FSC®) din februarie 2017 de a se dezasocia de Grupul Schweighofer, compania a început un dialog cu FSC® sub forma unui plan de parcurs care va avea drept final reasocierea. Pe baza principiilor transparenței și deschiderii, Holzindustrie Schweighofer va susține pe deplin experții FSC® în perioada investigațiilor pentru chestiunile încă deschise. Între timp, compania a implementat sistemul propriu de monitorizare prin GPS, Timflow, care face complet transparente livrările de buștean, de la punctul de încărcare până la poarta fabricii. Aproximativ 500 de camioane sunt echipate în acest moment cu dispozitivul GPS Timflow.

Ca prim pas al procesului de reasociere, FSC® va stabili, în urma consultărilor cu factori interesați, anumite condiții care trebuie îndeplinite în scopul reasocierii, precum și indicatorii pentru verificare.

Frank Aigner, Director Executiv al Grupului Schweighofer: „Scopul nostru este de a suplimenta și amenda acolo unde este necesar planul nostru preliminar de acțiuni corective pe care l-am propus deja și care a fost recunoscut de FSC® ca un bun punct de plecare pentru conturarea planului de acțiune final. În acest demers, este esențial să consultăm toți factorii interesați, autoritățile care administrează ariile protejate, proprietarii de terenuri, organizațiile de protecția mediului. Pe baza acestui plan preliminar, pe care l-am prezentat în ianuarie 2017, ne angajăm la o comunicare deschisă și transparentă.”

Potrivit FSC® și Holzindustrie Schweighofer, calendarul demersului nu a fost încă stabilit în detaliu. Holzindustrie Schweighofer va face, oricum, tot ce poate pentru a demonstra eficiența măsurilor luate de companie și conformarea deplină la standardele FSC®.

Frank Aigner a reiterat angajamentele companiei de a face tot ce e posibil pentru a lupta împotriva tăierilor ilegale în România: „Ne asumăm în mod activ această responsabilitate, chiar dacă noi nu recoltăm lemn. În orice caz vom continua și în perioada următoare implementarea strategiei de protecție a pădurilor virgine din România, o strategie apreciată de clienți, furnizori și alți factori interesați”. „Ne asumăm 100% angajamentele de protejare a habitatului natural din România și ne luăm răspunderea pentru viitor, continuând în același timp să fim activi într-o industrie locală a lemnului complet sustenabilă”, a spus Frank Aigner, Director Executiv al Grupului Schweighofer.

Informații suplimentare

Noile măsuri Holzindustrie Schweighofer pentru o industrie forestieră sustenabilă

  • Holzindustrie Schweighofer susține introducerea standardelor FSC® în România prin plata unui bonus de 10 RON/m3 pentru buștenii certificați FSC®

Pentru a asigura un lanț de aprovizionare durabil în România, care să îndeplinească standardele înalte ale FSC®, Holzindustrie Schweighofer plătește furnizorilor săi un bonus pentru buștenii certificați FSC®. Din 2012, Holzindustrie Schweighofer a plătit un total de 4,77 milioane RON (€1,04 milioane) pentru acest bonus FSC®.

  • Monitorizare prin GPS – transparență în lanțul de aprovizionare

În prezent, Holzindustrie Schweighofer implementează în România un sistem de monitorizare prin GPS (Timflow). Sistemul depășește cu mult toate cerințele legale. Când va fi complet operațional, toate camioanele care livrează buștean la fabricile de cherestea ale companiei vor fi echipate cu un dispozitiv GPS care va demonstra locul exact de încărcare a buștenilor.

  • O mai bună consultare cu părțile  interesate

Pe parcursul ultimilor doi ani, Holzindustrie Schweighofer a îmbunătățit și a intensificat dialogul cu toate părțile interesate. Compania și-a asumat un dialog deschis și transparent cu ONG-urile și societatea civilă. Avem același obiectiv, asigurarea sustenabilității în industria de prelucrare a lemnului.

  • Audit cuprinzător realizat de renumitul grup Indufor

În ianuarie 2016, Holzindustrie Schweighofer a analizat procesele sale interne în profunzime. Firma de consultanță finlandeză Indufor a examinat toate procesele, precum și lanțul de aprovizionare și toate fabricile din România. Concluzia raportului: sistemul de due diligence al Holzindustrie Schweighofer depășește cu mult reglementările în vigoare și e în perfectă conformitate cu standardele stabilite de Regulamentul EUTR.

  • Controale stricte pentru zone cu risc

Holzindustrie Schweighofer a dezvoltat un sistem pentru minimizarea riscurilor, sistem bazat pe hărți ale Asociației pentru Certificare Forestieră, care identifică zone de risc pentru tăieri ilegale. În cazul în care Holzindustrie Schweighofer cumpără lemn din aceste zone sau din depozitele situate în imediata apropiere a parcurilor naționale sau a pădurilor virgine, angajații noștri verifică documentele necesare recoltării legale a lemnului (actul de punere în valoare, amenajamentul silvic) cu atenție maximă.

  • Echipa de conformitate consolidată

Un proces riguros de due diligence necesită un număr adecvat de experți bine instruiți. Recent, Holzindustrie Schweighofer și-a dublat echipa de certificare și conformitate, ajungând la 16 experți care lucrează pentru companie.

  • Renunțarea la furnizorii care nu respectă politica de achiziții a Holzindustrie Schweighofer

În cazul în care furnizorii nu respectă politica de achiziții a companiei, aceștia sunt excluși din lanțul de aprovizionare.

  • Holzindustrie Schweighofer  nu acceptă lemn provenit din parcurile naționale

Holzindustrie Schweighofer a implementat în România politica „Zero transporturi din parcurile naționale”, deși legislația permite recoltarea lemnului din zonele tampon ale parcurilor naționale şi în cazul tăierilor de igienizare.

  • Training de conformitate și anti-corupție

Pentru angajați, în special pentru cei care se ocupă de achiziții, Holzindustrie Schweighofer organizează în mod regulat training-uri de conformitate și anticorupție.

  • schweighofer-initiative.org

Holzindustrie Schweighofer este angajat într-un dialog public transparent și deschis. Site-ul web www.schweighofer-initiative.org este parte a contribuției companiei la acest demers și prezintă eforturile de a îmbunătăți dialogul deschis pe teme de sustenabilitate în industria lemnului.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Economic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava