Concert pascal
MOPAN Suceava

Primarul din Berchișești, Violeța Țăran, a anunțat că în această comună vor începe lucrările la un nou dispensar uman, printr-un proiect în valoare de 3,5 milioane de lei finanțat de Compania Națională de Investiții. „Primăria Berchișești a depus proiectul tehnic al acestui obiectiv de investiții vital pentru comunitatea noastră în data de 1 martie anul trecut, iar în aceste zile a fost finalizată licitația organizată de CNI, urmând ca în cel mai scurt timp să înceapă lucrările. Noua unitate medico-sanitară din comuna noastră va permite accesul localnicilor la îngrijirea medicală de bază, fără a mai fi nevoie să călătorească pe distanțe lungi și să cheltuie sume mari de bani pentru transport.

Vechiul dispensar al comunei Berchișești a fost demolat în vederea construirii noii unități, iar până la finalizarea acestuia funcționează în sediul Primăriei”, a transmis Violeta Țăran. Ea a precizat că dispensarul va fi construit pe domeniul public al comunei Berchișești, cu parter și două nivele, suprafața construită fiind de peste 100 mp. Proiectul prevede dotarea acestuia cu aparatură de specialitate și întregul instrumentar necesar acordării unor prestații medicale de calitate.

„Dispensarul uman este esențial pentru asigurarea sănătății și bunăstării comunității noastre, oferind servicii medicale de bază, gestionarea afecțiunilor cronice, precum și furnizarea îngrijirii de specialitate în situații de prim ajutor, urgențe sau accidente”, a încheat primarul Violeța Țăran

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava