Concert pascal
MOPAN Suceava

Deputatul PNL de Suceava, Ioan Balan, a susținut o declarație politică în Parlamentul României în care a subliniat faptul că Bucovina nu va fi niciodată acaparată de extremiști, populiști sau instigatori de la ură. „În urmă cu un secol, marele istoric Nicolae Iorga ne avertiza, pe bună dreptate, spunând că: “Un popor care nu-și cunoaște trecutul e condamnat să-l repete”. De aceea, cred că este absolut necesar să nu uităm și să amintim tuturor, în mod special celor mai tineri, cât de mult rău au făcut românilor și țării noastre manifestările politice extremiste, promovarea ideilor populiste, violența verbală și propagarea urii. În secolul trecut, românii din Bucovina au avut mult de suferit de pe urma celor care s-au deghizat în blană de oaie, așa cum o fac astăzi reprezentanții unor partide și formațiuni care au un comportament tot mai periculos și agresiv pentru democrația din țara noastră”, a spus Ioan Balan. El consideră că este de datoria oricărui om politic responsabil, care respectă în mod real valorile democratice și parcursul european al României, să atragă atenția asupra pericolelor care planează asupra țării, nu numai din exterior, ci chiar și din interior.

„Personal, nu voi putea să uit cum partidele extremiste au batjocorit anul acesta Sfânta Zi a Unirii Principatelor Române, chiar în Cetatea de Scaun a Sucevei. În loc de respect și admirație față de înaintașii noștri care au făcut posibilă unitatea poporului român, extremiștii au considerat de cuviință să promoveze mesaje violente și să ceară demisia celui mai performant președinte de Consiliu Județean pe care l-a avut Suceava vreodată. Cât de slab inspirat să fii să faci aceste gesturi nedemne, când Suceava s-a modernizat și dezvoltat puternic în ultimii ani, tocmai datorită echipei liberale conduse de Gheorghe Flutur? Oare ei au crezut că sucevenii nu văd faptele noastre și cred vorbele lor deșarte?”, a mai spus deputatul PNL de Suceava.

Ioan Balan a precizat că liberalii suceveni, din responsabilitate pentru comunitatea din județ, au organizat și vor mai organiza manifestări publice pentru a arăta opiniei publice pericolul pe care îl reprezintă extremismul politic și politicienii populiști, nu doar pentru Suceava, ci pentru toată țara. „După contactele pe care le-am avut în această duminică cu sucevenii pot să afirm cu toată încrederea că aceștia nu vor accepta și nu vor vota extremiști, populiști și demagogi care pun în pericol toată munca întregii comunități din ultimii ani. Așadar, Bucovina nu va fi acaparată de cei care vând iluzii și incită la ură, iar sucevenii își vor alege conducătorii locali dintre cei care au demonstrat că au muncit pentru ei și au proiecte pentru viitorul județului”.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava