Concert pascal
MOPAN Suceava

Deputatul PNL de Suceava, Ioan Balan, a solicitat Ministerului Agriculturii să înceapă un program amplu de susținere a producătorilor români, în condițiile în care aceștia nu reușesc nici în momentul de față să-și vândă produsele pe rafturile marilor rețele de retail. Ioan Balan s-a adresat ministrului agriculturii, Petre Daea, amintindu-i acestuia că în ultimii 28 de ani, cea mai mare parte a consumatorilor români şi-au redirecţionat achiziţiile cu amănuntul din zona marilor reţele de supermarketuri. „Astfel, cetăţeanul român, a fost atras în primul rând de avantajele determinate preţurile practicate de marii retaileri, dar şi de faptul că din acelaşi punct acesta poate achiziţiona produse diferite: detergenţi, haine, produse alimentare, produse de menaj. S-a ajuns la situaţia în care consumatorul achiziţionează inclusiv produse pe care, cu ani în urmă, le cumpăra din pieţele agro-alimentare: legume, fructe, brânzeturi sau carne şi produse din carne”, a spus Ioan Balan.
Deputatul PNL de Suceava a adăugat că nu e o noutate faptul că reţelele de supermarketuri îşi formează cea mai mare parte a vânzărilor pe calea importurilor, susţinând astfel economiile agrare din zonele din care provin aceste importuri. „Nu putem condamna statele membre care-şi susţin astfel propriile economii, atâta vreme cât noi nu ne susţinem deloc producătorii. O problemă gravă pe care doresc să o semnalez, care nu are nici un aspect de noutate, dar pentru înlăturarea căreia nu s-a făcut nimic de peste 15 ani, o reprezintă aşa-numitele taxe de raft prin care producătorii români sunt puşi în imposibilitatea de a vinde mărfuri produse în România, prin intermediul reţelelor de supermarketuri care activează astăzi în România”, a mai spus Ioan Balan. El i-a dat un exemplu ministrului agriculturii pentru ca acesta să-și poată face o imagine mai completă cu privire la gravitatea acestei situații. „De exemplu, la nivelul comunei Horodnic de Jos din Judeţul Suceava, cu mari dificultăţi s-a dezvoltat un producător foarte apreciat de mezeluri, care în anul 2017 a avut o cifră de afaceri importantă. Singura manieră prin care acest producător nu şi-a închis porţile a fost aceea de a dezvolta, el însuşi, o reţea de magazine pentru comercializarea produselor, la nivelul judeţelor Suceava, Iaşi, Botoşani şi Neamţ, cu perspectiva de extindere în viitor”, a arătat parlamentarul liberal. Ioan Balan a precizat că acesta este un caz cu totul fericit, însă cea mai mare parte a producătorilor români se lovesc de condiţiile inacceptabile impuse de marile reţele de magazine, respectiv preţuri şi cu 40% mai mici, dar şi standarde administrative pe care nu au cum să le îndeplinească la intrarea în supermarket. „Deşi mulţi ani s-a vorbit despre proiectul – standul produselor româneşti în supermarket – astăzi cea mai mare parte a produselor comercializate nu sunt de origine românească. Având în vedere riscul de dispariţie la care sunt supuşi producătorii români de produse alimentare şi luând în considerare aspectul privat al reţelelor de comerţ cu amănuntul, vă solicit, domnule ministru, ca în acord cu sloganul <mândru că sunt român>, să îmi prezentaţi demersurile întreprinse de Ministerul Agriculturii, nivelul de discuţie şi rezultatele obţinute, pentru ca produsele româneşti să poată fi vândute şi prin intermediul reţelelor de supermarketuri. De asemenea, înţelegând limitările pe care le are Ministerul Agriculturii în a interveni în programul managerial al unei afaceri private, vă rog să precizaţi de ce nu demaraţi un amplu proces de susţinere a producătorilor români, pentru a îşi dezvolta ei înşişi, după modelul producătorului din Suceava, propriile reţele de comercializare?”, i-a mai transmis Ioan Balan ministrului Petre Daea. Nu în ultimul rând el a adăugat că în condițiile în care un comerciant român are un adaos comercial extrem de scăzut, de 5%-10%, faţă de un comerciant mare, al cărui adaos trece şi de 40%, vrea să afle de la ministrul agriculturii dacă stimularea comerţului produselor româneşti prin reţele proprii nu ar genera o limitare a creşterii preţurilor şi chiar o scădere a acestora la produsele de bază.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava