Concert pascal
MOPAN Suceava

Kevin Federline a vrut să-i ceară permisiunea lui Justin Timberlake când a început să iasă la întâlniri cu Britney Spears, notează contactmusic.com. Dansatorul, în vârstă de 37 de ani, care s-a căsătorit cu interpreta piesei ´Pretty Girls´ în anul 2004 și s-au separat 3 ani mai târziu, a spus că, inițial, a simțit că avea nevoie de binecuvântarea lui Justin, când au început să se întâlnească, din moment ce aceasta fusese într-o relație cu cântărețul între anii 1999-2002. El a dezvăluit: ˝La început, când eu și Britney ne întâlneam, era ciudat și mă simțeam vinovat – mă simțeam ca și cum poate trebuia să-l fi sunat pe Justin și să fi vorbit cu el.˝

Deși recunoaște că nu l-a contactat pe fostul membru al trupei ‘N Sync deoarece nu a avut numărul acestuia, Kevin insistă că se înțeleg bine în prezent, ei având câțiva prieteni comuni. El a spus: ˝Suntem bine. Eu și J. De fapt, chiar am fost la cel mai recent show al lui în Vegas și ne-am îmbrățișat, am avut ocazia să-mi revăd mulți prieteni vechi.˝

˝Prietenul meu cel mai bun este coregraful lui Justin, așa că avem prieteni comuni, vreau să zic că am ieșit la golf, am ieșit împreună. Îmbătrânești, te maturizezi și realizezi că a fost doar o perioadă în viața ta. Se mai întâmplă.˝ Dansatorul – care are fiii Sean Preston, de 9 ani, și Jayden James, de 8 ani, cu Britney – și-a amintit prima întâlnire romantică avută cu interpreta piesei ´Toxic´, care momentan se întâlnește cu Charlie Ebersol, conform sursei citate.

Vorbind pentru revista Us Weekly, el a rememorat: ˝Am ieșit într-un club, pur și simplu ne-am înțeles. A fost ciudat. A fost unul din lucrurile acelea care pur și simplu se întâmplă. Dansam pe ring și am avut o chimie. Amândoi am devenit foarte implicați și interesați de celălalt. Și de acolo a pornit totul.˝

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Vedete

ContactMusic.com
Contactmusic.com is an entertainment website focusing on the best from the worlds of music, film, games and celebrity.

SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava