Concert pascal
MOPAN Suceava

La data de 15 iulie ora 13.30, polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Marginea, desfășurând activități în cadrul acțiunii dispuse de către IPJ Suceava, pe linia prevenirii şi combaterii delictelor silvice, au oprit pentru control pe drumul comunal neclasificat de pe raza comunei Marginea, autoutilitara condusă de către un tânăr 24 ani, din satul Voievodeasa comuna Sucevița care a prezentat pentru control documentele personale. Cu ocazia controlului asupra autoutilitarei, s-a constatat că șoferul transporta materiale lemnoase, respectiv lemn foc specia foioase, iar cu această ocazie a declarat faptul că nu deține aviz de însoțire.

S-au efectuat verificări în aplicația Sumal Control, rezultând că pentru autoutilitara în cauză nu a fost emis aviz de însoțire al materialelor lemnoase la 15.07.2023, fapt pentru care i s-a solicitat conducătorului auto să se deplaseze la punctul de descărcare Canton Silvic din cadrul OS Marginea, unde personalul silvic a procedat la inventarierea încărcăturii de materiale lemnoase. Astfel, s-a constatat că în autoutilitara se afla cantitatea totală de 2,65 m.c. lemn foc specia foioase.

Șoferul a fost sancționat contravențional conform prevederilor art. 19, alin. (2), lit. a) pct. 3 din Legea 171/2010 M, iar cantitatea de 2,65 mc lemn foc specia foioase în valoare de 625 lei a fost confiscată și predată în custodie Ocolului Silvic Marginea. De asemenea, întrucât conducătorul auto nu avea asupra sa certificatul de înmatriculare, iar în urma verificărilor în bazele de date ale Poliției Române a rezultat că pentru autoutilitara în cauză a fost suspendată înmatricularea din data de 15.11.2021, pentru netranscriere la termen, conducătorul auto a fost sancționat contravențional conform art. 147 pct. 1 și art. 11 alin.(4) din OUG 195/2002.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava