Concert pascal
MOPAN Suceava

Sâmbătă, 20 aprilie a.c., pompierii militari suceveni au intervenit pentru localizarea și lichidarea unui incendiu, care a cuprins acoperișul unui bloc de locuințe, situat în centrul municipiului Rădăuți. Flăcările au fost localizate cu promptitudine, iar pericolul de propagare la clădirile învecinate a fost înlăturat. Însă, reușita intervenției s-a datorat și implicării exemplare a Serviciilor voluntare/private pentru situații de urgență din Frătăuții Vechi, Horodnic de Sus, Volovăț, Gălănești și de la Aerodromul Frătăuți.

„Conform definiției, serviciile de urgenţă voluntare/private sunt structuri specializate, altele decât cele aparţinând serviciilor de urgenţă profesioniste, organizate cu personal angajat şi/sau voluntar, în scopul apărării vieţii, avutului public şi/sau a celui privat împotriva incendiilor şi a altor calamităţi, în sectoarele de competenţă stabilite cu avizul inspectoratelor pentru situații de urgență.  Comunicatul de față se dorește a fi un mesaj de mulțumire către toate serviciile de urgență voluntare/private din județ, care au răspuns mereu „prezent” la solicitarea pompierilor profesioniști, și au intervenit alături de aceștia, cu forțe și mijloace, pentru apărarea vieții și a bunurilor semenilor aflați în nevoie.

Statistica inspectoratului arată că, la nivelul județului Suceava, din cele 114 unități administrativ-teritoriale (UAT), 109 dețin servicii voluntare pentru situații de urgență operative (diferența de 5 este dată de UAT-uri unde există subunități ale inspectoratului). În ceea ce privește tehnica de intervenție cu care sunt dotate aceste servicii de urgență, în total, regăsim 80 de autospeciale de stingere (unele dintre UAT-uri dețin chiar și câte două sau mai multe autospeciale) și peste 200 de motopompe, ceea ce situează județul Suceava, numeric, pe primele locuri în țară, la acest capitol.

Le mulțumim tuturor, încă o dată, îi felicităm pentru profesionalismul de care dau dovadă, de fiecare dată când intervin în sprijinul populației, și îi asigurăm de aprecierea și recunoștința noastră!”, a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleata.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava