Concert pascal
MOPAN Suceava

O enoriașă este supărată că la Mănăstirea Voroneț credincioșilor li se percepe taxă de intrare pentru a se închina în biserică. Femeia s-a adresat arhiepiscopului Sucevei și Rădăuților, IPS Calinic, pentru a lămuri situația. ”Aș dori să vă aduc la cunoștință o situație prin care m-am tulburat oarecum, fiind în trecere în arhiepiscopia Sfinției Voastre. Mănăstirea Voroneț este foarte vizitată, dar nu doar de turiști din afară, de alte religii sau neortodocsi, cât și de creștini practicanți de zi cu zi, care își doresc să intre să se închine, să se roage în tihnă câteva minute și să își continue drumul. Am rămas total surprinsă și în același timp m-am întristat când am văzut că la poarta mănăstirii se cerea taxă de intrare de către două copile. Considerați că este în regulă pentru a ne închina în biserică să plătim taxă? Nu este o sumă uriașă, dar pentru un credincios care poate nu își permite, acea taxă o folosea pentru a lăsa un pomelnic. Faptul că plătim taxă pentru a intra într-o mănăstire și a ne închina îmi pune semne de întrebare și mă neliniștește”, a scris enoriașa.

”Potrivit maicii starețe, doar turiștii plătesc taxa de intrare, nu și credincioșii. Sfinția sa chiar face lunar o statistică a celor care intră cu și fără bilete. De exemplu, luna trecută, au fost aproximativ 24.000 de mii de vizitatori, dintre care doar 15.000 au plătit taxa de intrare (5 sau 10 lei); ceilalți, venind la slujbe, nu au plătit. Ne pare rău că v-ați numărat printre cei care au plătit. Din păcate, sunt foarte multe cheltuieli (curent electric, apă, curățenie, reparații etc.), care nu sunt acoperite din alte fonduri decât cele strânse prin plata taxei de vizitare, motiv pentru care nu se poate renunța momentan la aceasta”, a răspuns IPS Calinic.

O enoriașă, supărată că la Mănăstirea Voroneț credincioșilor li se percepe taxă de intrare pentru a se închina în biserică. IPS Calinic: ”Doar turiștii plătesc taxa de intrare, nu și credincioșii”, 5.1 out of 10 based on 16 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 5.1/10 (16 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava