Concert pascal
MOPAN Suceava

O tânără din Oastea Domnului i-a trimis o lungă scrisoare arhiepiscopului Sucevei și Rădăuților, IPS Calinic, pe care îl acuză că a anulat o adunare la care urmau să participe 600 de frați din Suceava și din afara județului.  „Doresc mai întâi de toate să încep prin a vă transmite deosebitul respect pe care vi-l port! Cred cu tărie că acest mesaj va ajunge la inima dumneavoastră și sper din inimă să primesc un răspuns, o opinie, un punct de vedere. Vă scriu plângând și poate că măcar pentru aceste lacrimi veți binevoi a-mi răspunde acestui mesaj. Sunt tânără. Cu ajutorul Domnului am împlinit astăzi, când scriu acest mesaj, frumoasa vârstă de …..! Sunt născută și crescută în Biserica Ortodoxă, Biserică care îmi este ca o mamă. Provin dintr-o familie numeroasă, de ….. copii, născuți și crescuți în Biserica Ortodoxă. Părinții ne-au învățat de mici despre Biserică și despre Dumnezeu. Duminică de duminică am fost nelipsiți de la biserică, frecventând mai întâi Biserica „Sfântul Andrei” din cartierul Burdujeni, iar mai apoi Biserica „Acoperământul Maicii Domnului” din același cartier. De mici copii am frecventat totodată și adunarea Oastei Domnului de care știu că și dumneavoastră aveți cunoștință. De mici copii am frecventat aceste întâlniri duhovnicești duminică de duminică, așa cum am frecventat și biserica. Chiar dacă eram copii și uneori voiam să ne jucăm duminica mereu ni se spunea că duminica este ziua Domnului și trebuie să o dăm Lui și de aceea trebuia să ne trezim de dimineață, să fim prezenți la Sfânta Liturghie, iar mai apoi la adunare pentru a-I închina Domnului întreaga zi și astfel am învățat de mici să Îl iubim pe Dumnezeu și să rămânem aproape de El. Am frecventat aceste întâlniri mai întâi în casele fraților din comunitatea Oastei Domnului, iar mai apoi, când am crescut, am fost chemați de părintele paroh al Bisericii „Sfântul Andrei” să ne adunăm acolo, în casa praznicară a bisericii.

Cu toții ne-am bucurat când ni s-a oferit această oportunitate de a ne aduna și de a-L slăvi pe Dumnezeu acolo, în biserică. De-a lungul timpului a trebuit să trecem peste multe lucruri, pe care noi, ca tineri le-am considerat cel puțin injuste. Fratele meu a studiat pian și orgă pentru a putea cânta în adunare, cum se obișnuiește în comunitatea noastră, însă după ani de studiu ni s-a interzis să cântăm cântări în biserică cu orga chiar dacă în momentul de față se cântă în Biserica Ortodoxă cu multe alte instrumente la diferite evenimente. Am acceptat fără să ne opunem nici măcar o secundă știind că locul nostru e în ascultare în Biserica Ortodoxă. Am continuat să ne desfășurăm programul în casa praznicară cântând cu orga, cântări duhovnicești, deloc gălăgioase, orga fiind doar pentru acompaniament. După construirea capelei am fost mutați acolo și ni s-a interzis din nou orice instrument pe motiv că e capelă și sunt interzise instrumentele. Am acceptat îndurerați și acest lucru care nouă, tinerilor, ni s-a părut din nou atât de nedrept. Am acceptat știind că locul nostru e acolo chiar dacă cântarea a devenit din ce în ce mai greoaie și lipsită de suflul de dinainte.

Am acceptat orice ni s-a interzis știind că locul nostru este acolo. Repet, vă scriu plângând, amintindu-mi și acum cât de nedrept a fost pentru noi, tinerii, tot ceea ce ni se impunea. Am absolvit Facultatea …. la …., am întâlnit în practică zeci de cazuri și situații nedrepte, dar parcă niciuna nu mi s-a părut atât de nedreaptă ca aceea în care unor tineri li se taie avântul tineresc și bucuria tinereții prin orice mijloace doar pentru că vor să cânte cum știu ei mai frumos Dragostea cu care I-a iubit pe ei Domnul Iisus, Mântuitorul și Salvatorul lor. Au trecut anii, noi am crescut, au crescut și copilașii noștri și ne întrebăm deseori dacă și noi o să îi putem proteja pe ei de nebunia acestei lumi așa cum ne-au protejat pe noi părinții noștri alipindu-ne de Domnul Iisus prin Biserică și prin Adunare. De mai bine de zece ani în Postul Mare se organizează sau, mai bine spus, se organiza cu două săptămâni înainte de Paște Adunarea anuală a Oastei Domnului Suceava-Burdujeni în Biserica „Sfântul Andrei” din Burdujeni. În fiecare an, cu două săptămâni înainte de Paște ne vizitau sute de frați, din tot județul și din țară. Și anul acesta ne-am pregătit. Frații au anunțat și au invitat din nou frații la un popas duhovnicesc chiar dacă toți știau deja că în Postul Mare, cu două săptămâni înainte de Paște vor veni la acest eveniment. Noi, tinerii care nu demult plângeam pentru ceea ce ni se părea atât de nedrept, ne-am organizat din nou: cu sonorizarea, cu invitațiile și chiar și cu comenzile pentru cornurile de post ce urmau a fi puse în pachetele ce urmau a fi împărțite tuturor celor prezenți la eveniment. Într-un cuvânt ne-am organizat cu tot ceea ce am considerat pentru a primi pe oricine va fi prezent cu toată dragostea. Doar că din nou, pentru noi s-a hotărât altceva. S-a hotărât anularea unui eveniment organizat anual cu vechime de peste zece ani. S-a hotărât organizarea unui alt eveniment la Salcea doar pentru a fi anulat acesta. Noi doar am fost anunțați că nu va mai avea loc evenimentul la care s-au pregătit să vină, ca în fiecare an, cel puțin 600 de frați din județ și din afara județului. De ce faceți acest lucru? Poate că pentru dumneavoastră acest lucru nu are foarte mare însemnătate, dar pentru noi e o durere imensă. Poate că dumneavoastră, din postura de episcop, nu ați fost nevoit să trăiți vreodată astfel de nedreptăți, însă pentru noi, cel puțin pentru cei tineri, este din nou, atât de nedrept.

Poate nu a fost aceasta intenția dumneavoastră sau poate că nici nu ați fost informat de acest eveniment anual al nostru, însă știm că există un preot responsabil care trebuie să vă informeze. Cel care vrea să fie responsabil de Oastea Domnului trebuie să și cunoască Oastea Domnului, nu să producă încurcătură peste încurcătură doar pentru a-i face pe plac ….. de la …… Se pierd suflete și oamenilor le pasă în continuare doar de scaune înalte și funcții. De ce ne vreți în afara Bisericii când noi ne dorim să fim parte din ea?! Cu ocazia sărbătorilor pascale tinerii au pregătit una din cele mai frumoase și profunde scenete interpretând Patimile Domnului, scenetă pe care ați interzis-o din cauza aceleiași persoane care și acum dorește și creează aceste situații. Știm cu toții, tineri și bătrâni, că ….. v-a cerut să interziceți acea scenetă deoarece chiar dumnealui s-a „lăudat” cu ocazia venirii la ….: „Eu v-am interzis sceneta!” Nu vă puteți imagina durerea și dezamăgirea tinerilor când, după zeci de ore de repetiții au trebuit să renunțe la un proiect atât de deosebit pentru fiecare dintre ei! Chiar și după zeci de telefoane către ….. și zeci de rugăminți către el nu am reușit în niciun fel să îi înduplecăm măcar puțin, nici pe el și nici pe ….. de la …..

Nu vrem să părem răzvrătiți și în niciun caz să fim în afara niciunei dogme sau reguli a Bisericii noastre, însă respingerea atât de înverșunată nu poate duce decât la îndepărtarea tinerilor. Iubim Adunarea așa cum iubim și Biserica și știm că adunarea nu poate exista fără Biserică pentru că fără ea am fi doar o altă grupare/sectă. Știm că locul nostru este în Biserică și niciun pas în afara Ei, dar mă întreb și vă întreb: De ce trebuie să fie totul așa de greu? Sau poate nu e corect pusă întrebarea: Ce ar trebui să mai facem noi pentru a fi acceptați? Noi nu vrem decât să avem un loc unde să ne putem aduna liniștiți, în Sânul Bisericii, pentru a aduce și noi umilele noastre rugăciuni înaintea Mântuitorului nostru și pentru a-I înălța cele mai sincere cântări. După ce ați devenit episcopul nostru ne-am bucurat atât de mult când i-ați chemat pe frați la dumneavoastră pentru ca am crezut și credem că sunteți singura persoană care ne-ar putea sprijini cu adevărat și de atunci vă prețuim tot mai mult.

La recentul și tristul eveniment care a avut loc în zona noastră, odată cu trecerea la Domnul a fratelui Viorel Petrescu, v-am simțit prezența, ca o mângâiere părintească, chiar dacă nu ați fost fizic prezent. Prin prezența Preasfințitului Părinte Damaschin am simțit că și dumneavoastră ați fost alături de noi, alături de miile de frați care aveau nevoie de îmbărbătarea Sfinției voastre. Cunosc istoria Oastei Domnului și cred că și dumneavoastră o cunoașteți! Nu vorbesc în necunoștință de cauză!. Frecventez și nu doar frecventez, ci iubesc Biserica din care fac parte! Fac și am făcut tot ce mi s-a cerut de către Biserică și nu din datorie ci din iubire! Și ca mine sunt sute de tineri care vor să rămână alipiți de Domnul Iisus prin Biserica Ortodoxă!  Vrem să rămânem în Biserică până la sfârșit pentru că altă cale nu cunoaștem și nu vrem să cunoaștem însă vă rugăm plângând nu ne înlăturați, nu ne îndepărtați! Îmi cer iertare dacă am scris ceva ce nu se cuvine, însă am îndrăznit. Cu frică și cu inima strânsă am îndrăznit! Pentru că am văzut în dumneavoastră un îndrumător atât al tinerilor, cât și al celor mai în vârstă mai ales prin frumoasa rubrică pe care ați implementat-o odată cu venirea sfinției voastre aici: „Răspunsul Ierarhului”. Vă mulțumim pentru tot ceea ce faceți pentru noi, însă vă rugăm să nu ne ignorați!”, a scris femeia.

”Personal, de la venirea mea ca episcop, nu am interzis nicio adunare a Oastei Domnului. Îmi pare rău, dar îmi sunt imputate fapte pe care nu le-am comis. De aceea, Vă aștept la Centrul Eparhial pentru o discuție, când veți considera, cu rugămintea să fiu anunțat în prealabil”, a răspuns IPS Calinic.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava