Opinie CRJ ”Reprezentantul personal, element esențial pentru garantarea dreptului la un remediu efectiv”
Acum aproximativ 10 ani, Marea Cameră a Curții Europene a Drepturilor Omului condamna România în cauza „CRJ în numele lui Valentin Câmpeanu” pentru încălcarea art. 2 din Convenție – dreptul la viață (atât sub aspect material, cât şi sub aspect procedural), cât și a art. 13 din Convenție – dreptul la un remediu efectiv și statua necesitatea ca România să ia măsuri generale pentru a se asigura că persoanele aflate în situații similare celei lui Valentin Câmpeanu nu vor mai suferi aceleași încălcări ale drepturilor fundamentale recunoscute de Convenție.
Dl. Câmpeanu a trecut printr-o serie de proceduri administrative desfășurate fără ca acesta să participe, să fie consultat sau reprezentat, fără a avea un tutore desemnat.
Este adevărat că modificările aduse de Legea nr. 140/2022 schimbă cu totul paradigma vechii reglementării, cea a punerii sub interdicție, instituție declarată neconstituțională, oferă o perspectivă diferită asupra capacității civile de exercițiu și asigură noi instrumente care să permită o ocrotire proporțională și adecvată pentru persoanele care nu se pot ingriji singure de interesele lor. Totuși, simpla elaborare și adoptare a Legii nr. 140/2022 nu rezolvă în totalitate problemele sistemice constatate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza CRJ în numele lui Valentin Câmpeanu.
Ca atare, deși prin Legea nr. 140/2022 se introduce instituția reprezentantului personal (care își propune să rezolve situațiile similare celei lui Valentin Câmpeanu, în care nu există persoane apropiate care să poată asigura reprezentarea persoanei cu dizabilități care nu se poate îngriji singură de interesele sale și care nu poate exercita singură drepturile ce îi revin), această soluție nu este nici până în prezent viabilă, fiind amânată până la momentul la care se va adopta o lege specială privind reprezentantul personal.
Astfel, deși concluziile Curții sunt clare, în prezent, la 20 de ani de la moartea lui Valentin Câmpeanu și la 10 ani de la condamnarea României, în continuare nu există un mecanism concret, clar și efectiv în sistemul nostru de drept național care să preîntâmpine repetarea unor astfel de cazuri.
Până la adoptarea unei legi care să reglementeze instituția reprezentantului personal, în ciuda modificărilor benefice aduse de Legea nr. 140/2022, nimeni nu poate garanta că nu mai există în prezent în România alte cazuri similare lui Valentin Câmpeanu.
Ca atare, rămân în continuare de actualitate considerentele expuse de Judecătorul Pinto De Albuquerque[7] în urmă cu aproximativ 10 ani: „această situaţie a dezvăluit existenţa unui vid juridic intolerabil în ceea ce priveşte protecţia drepturilor omului, având în vedere situaţia de extremă vulnerabilitate a domnului Câmpeanu de-a lungul întregii sale vieţi, absenţa rudelor apropiate, tutorilor sau reprezentanţilor legali şi faptul că statul pârât a refuzat să ancheteze decesul tânărului şi să aducă în faţa justiţiei persoanele răspunzătoare. Existenţa acestei găuri negre juridice, în care victime extrem de vulnerabile ale unor grave încălcări ale drepturilor omului, săvârşite de agenţi ai statului, pot să rătăcească întreaga lor viaţă fără niciun mijloc de a-şi exercita drepturile justifică un răspuns de principiu din partea Curţii.
Opinia integrală, cu surse, este disponibile la:
