Profesorul doctor în istorie Daniel Hrenciuc susține că Marea Unire de la 1918 trebuie privită într-un context intern și extern. Prezent la Radio Top, astăzi, de Ziua Națională a României, profesorul a declarat: „Trebuie să ne raportăm la momentul 1916, cînd am încheiat o convenție cu Antanta, prin care aceasta ne recunoștea în schimbul intrării noastre în război, dreptul asupra teritoriilor locuite de români din cadrul Imperiului Austro-Ungar din 1867. În același timp, trebuie spus că Ungaria era cea care a administrat Transilvania din 1867 pînă în 1918. Se vorbește foarte mult în istoriografia maghiară și pe alocuri în cea românească de mileniul în care Transilvania a făcut parte din Ungaria, ceea ce este total neadevărat. E vorba de numai 51 de ani, din 1867 și pînă în 1918. Pe de altă parte, în Transilvania s-a dezvoltat cea mai puternică, activă, dinamică și vizibilă mișcare națională din toate teritoriile românești. Asta, în condițiile în care în Basarabia, rușii erau extrem de opresivi și au eliminat și intimidat orice mișcare românească identitară”. Daniel Hrenciuc a completat: „În Transilvania, mișcarea națională s-a dezvoltat foarte puternic și a fost foarte dinamică, printre altele, datorită implicării și rolului pe care l-a jucat Biserica Greco-Catolică. Din păcate, de la comuniști încoace, s-a cam pierdut pe drum, ceea ce nu este în regulă, rolul și contribuția pe care greco-catolicii din Transilvania, elitele bisericești și intelectuale, l-au avut. Nici astăzi nu se vorbește suficient despre acest aspect”. De asemenea, profesorul Hrenciuc a afirmat: „Biserica Ortodoxă crede că este de bonton să diminuezi sau să ignori rolul pe care vîrfurile bisericii greco-catolice, l-au avut de-a lungul timpului în Transilvania. Așa ceva nu e corect. Dacă vorbim de un istoric sau de un teolog care vine din zona Bisericii Ortodoxe va spune că și ortodocșii au suferit. Nimeni nu zice asta, dar să-i dăm Cezarului ce-i al Cezarului. După 23 august 1944, cînd România ușor, ușor, se comunizează și apoi devine cu adevărat un regim totalitar, toți ierarhii greco-catolici au fost aruncați în închisori. În 1948 se face o revenire la Biserica Mamă, la ortodoxie, proprietățile greco-catolicilor sînt confiscate și cei care au strălucit și și-au dat viața efectiv pe acest cîmp extrem de dur al luptei naționale din Transilvania au sfîrșit în închisori. Mă gîndesc la Iuliu Hossu. Iuliu Hossu a fost unul din actorii principali ai Marii Uniri de la 1918. Este de fapt cel care citește Rezoluția de Unire. A fost un ierarh greco-catolic extrem de bine ancorat în realitatea geopolitică și mai ales național identitară a românilor din Transilvania. A murit în 1970 în condiții de anonimat total, însă, repet, după ce a trecut prin drama închisorilor comuniste. El a fost făcut între timp cardinal de către Papă. Mă gîndesc la Samuil Micu în secolul XVIII, mă gîndesc la Ioan Lemeni în secolul XIX. Cu alte cuvinte, să ne gîndim la Școala Ardeleană, ai căror actori sînt greco-catolici. Ne gîndim la Mișcarea Memorandistă, la Promunciat. Acestea sînt acțiuni politice foarte bine organizate, dar coagulate în urma acțiunilor unor intelectuali și prelați greco- catolici”. În același timp, profesorul Hrenciuc a precizat: „Nimeni nu poate-l să-l nege, să-l scoată din această ecuație pe mitropolitul Andrei Șaguna, mitropolit ortodox, și nu-i poate scoate din ecuație și pe alți ierarhi ai Bisericii Ortodoxe, însă mult mai dinamici, mai vizibili, au fost cei dinspre Biserica Greco-Catolică. Un bun român nu este obigatoriu, așa cum comuniștii și înainte ultranaționaliștii au spus-o neapărat ortodox. Asta este, spre supărarea celor care nu sînt de acord. Un bun român este cel care face ceva pentru această țară și nu contează religia. Trebuie să învățăm din asta, fiindcă altfel o să rămînem în aceleași marote”.