Concert pascal
MOPAN Suceava

Un preot sucevean a fost reclamat la arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, IPS Calinic,  că la un botez nu a afundat complet pruncul în apă și nici nu l-a stropit pe cap. Reclamația a fost făcută de nașa de botez care se simte vinovată de această situație. ”Am botezat acum câteva zile o fetiță. Preotul nu a afundat-o complet, doar până la brâu, și nici măcar nu a stropit-o pe cap (i-a udat puțin părul cu mâna umedă când era deja în prosop la mine în brațe). Fetița are două luni jumătate, e foarte sănătoasă, născută la termen și grăsunică, adică în formă bună, vreau să spun. Înainte de botez aș fi putut să îl întreb pe preot dacă o va scufunda, dar am zis că n-o să-l învăț eu cum să boteze…Acum nu mai e nimic de făcut,  îmi dau seama, însă pe viitor, în calitate de nașă la alte botezuri, credeți că aș avea datoria să mă asigur că botezul va fi făcut prin afundare sau e o chestiune care nu privește nașii?”. Întreb deoarece simt că nu mi-am făcut datoria față de finuță, neinteresându-mă cum va fi făcut botezul”, a întrebat enoriașa.

”Vă rog să ne indicați, dacă este vorba despre Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, parohia în care se practică un astfel de Botez pentru a nu se mai repeta, mai ales că nu a fost vorba de un copil cu probleme de sănătate. Vă mulțumesc!”, a răspuns IPS Calinic.

Preot sucevean reclamat că la un botez nu a afundat complet pruncul în apă. ”Simt că nu mi-am făcut datoria față de finuță”, spune reclamanta care este chiar nașa de botez, 5.0 out of 10 based on 41 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 5.0/10 (41 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava