Concert pascal
MOPAN Suceava

Primăria Liteni a asfaltat primii kilometri 2,5 kilometri din cei opt care vor fi realizați printr-un proiect european. Primarul din Liteni, Tomiță Onisii, a spus că zilele trecute a fost turnat primul strat de asfalt pe două tronsoane de drum din satele Roșcani și Corni. Tomiță Onisii a precizat că lucrările se realizează în cadrul unui proiect finanțat prin fonduri europene pe Axa 13. Onisii a amintit că valoarea contractului semnat pentru componenta de modernizare de drumuri din cadrul acestui proiect este de aproape 11 milioane de lei, lucrările fiind realizate de firma SC Vulturii SRL din Botoșani. „Constructorul împreună cu dirigintele de șantier și proiectantul au luat decizia de a asfalta aceste tronsoane, la care erau deja făcute terasamentele. Dacă erau lăsate să treacă prin iarnă, în primăvară ar fi trebuit să intre din nou pe ele cu lucrări pentru refacerea terasamentului ceea ce ar fi însemnat alte cheltuieli. Și având în vedere că vremea a fost bună, aui fost asfaltate cele două tronsoane”, a precizat primarul din Liteni.

El a arătat că sâmbătă a fost terminat de asfaltat secțiunea de 1.5 Km din Roșcani, aflată între două drumuri județene, iar la începutul acestei săptămâni s-a finalizat și secțiunea de drum din satul Corni. Tomiță Onisii a mai spus că în satul Corni mai trebuie refăcut în totalitate podul de la intersecția drumului spre Casa Parohială cu cel spre Rotunda după care va fi asfaltată și acea intersecție.

Primarul din Liteni a adăugat că în cadrul aceluiași proiect european finanțat prin Axa 13, pentru componenta de construcții civile în momentul de față sunt evaluate ofertele depuse de firmele care au participat la licitație. Astfel, el a arătat că tot prin acest proiect european finanțat pe Axa 13  o se vor construi o casă de cultură nouă, se va reabilita/mansarda corpul B al liceului din localitate și se vor amenaja două spații verzi. Tomiță Onisii a subliniat faptul că acest proiect este cel mai mare proiect care a fost implementat în orașul Liteni.

Primăria Liteni a asfaltat primii 2,5 kilometri din cei opt care vor fi realizați printr-un proiect european (FOTO), 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava