Concert pascal
MOPAN Suceava

Primarul municipiului Rădăuți, Bogdan Loghin, s-a aflat la deschiderea noului a de învățământ la Școala Gimnazială „Mihai Eminescu”, unde a trecut în revistă modernizările care s-au făcut în ultima perioadă prin finanțările din bugetul local la care s-au adăugat cele prin  proiectul „EGGER adoptă o Școală”, sponsori și asociația de părinți și la Colegiul Tehnic unde a vizitat câteva săli de clasă și laboratoare recent modernizate.

„Un nou an școlar înseamnă noi oportunități, noi provocări și, cu siguranță, noi succese. Dragi elevi, pentru fiecare dintre voi, indiferent dacă sunteți mici sau mari, îmi doresc să aveți parte de momente pline de învățare, descoperire și creștere. Să vă implicați cu entuziasm în fiecare activitate și să abordați fiecare provocare cu încredere și determinare. Aici veți găsi un mediu propice pentru a vă dezvolta abilitățile, a vă descoperi talentele și a vă șlefui caracterele. Suntem aici ca să vă susținem în acest drum al cunoașterii și al dezvoltării personale și vă asigur că alături de Consiliul Local și întreaga echipă a aparatului administrativ nu vom precupeți niciun efort. Suntem partenerii părinților în educația copiilor noștri și vă invit să colaborăm strâns pentru a ne asigura că fiecare elev beneficiază de cele mai bune condiții. Vă doresc success!” a declarat Bogdan – Andrei Loghin.

Primarul Loghin: ”Suntem partenerii părinților în educația copiilor noștri și vă invit să colaborăm strâns pentru a ne asigura că fiecare elev beneficiază de cele mai bune condiții” (foto), 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava