Festivalul international Ciprian Porumbescu 2024
MOPAN Suceava

Locuitorii din Berchișești, de la cei mai mici la cei mai mari au îmbrăcat astăzi haine de sărbătoare pentru a participa la inaugurarea noii grădinițe din această comună. Evenimentul a avut loc în a doua zi de Paște și a început cu o slujbă de sfințire oficiată de Preasfințitul Damaschin Dorneanul alături de un sobor impresionant de preoți. PS Damaschin Dorneanul a fost întâmpinat de primarul comunei Berchișești, Violeta Țăran, precum și de numeroși copii îmbrăcați în haine populare și cu flori în mână, dar și de mai mulți tineri care purtau Drapelul Național. Alături de cetățenii din comună au fost prezenți și liderul PSD Suceava senatorul Ioan Stan, subprefectul Cristian Șologon și președinta  femeilor social democrate din județ, Larisa Blanari.

După slujba de sfințire, primarul Violeta Țăran a ținut să precizeze că o bucură enorm faptul că s-a finalizat această grădiniță și că o poate dărui copiilor din comună ca și cadou de 1 Iunie. „

„Avem o grădinița nouă în comuna Berchișești, o grădiniță finanțată prin PNDL 2. Am avut grădiniță și până acum, în această locație, o clădire veche care a fost demolată, iar pe locul acesteia s-a construit această grădiniță nouă, o investiție frumoasă de care eu sunt foarte mândră. Am să vă spun și o scurtă prezentare a vechii clădiri ca să vedeți și care este istoricul fostei grădinițe. În decursul a 30 de ani fosta grădiniță și-a desfășurat activitatea într-o casă evreiască. O casă care după ce au plecat proprietarii a fost părăsită și apoi a fost transformată într-un birt. Apoi a fost o casă de nașteri, unde m-am născut și eu și cei din generația mea și cei mai mari decât mine. După care s-a transformat într-un dispensar medical. Iar în ultimii 30 de ani clădirea a fost folosită ca și spațiu pentru grădiniță, având în vedere că spațiile pe care le aveam erau insuficiente. Dar cu această investiție vreau să vă spun că am finalizat tot ce înseamnă clădire destinată învățământului. Spun am finalizat în sensul că am construit, pentru fiecare unitate în parte clădiri noi care la această oră sunt frumos dotate și corespund standardelor europene. Acum câțiva ani am dăruit copiilor de 1 Iunie o școală nouă. Acum 4 ani am dăruit copiilor o altă grădiniță nouă și astăzi le dăruiesc grădinița de aici. Iar peste două săptămâni copiilor din Corlata le voi dărui o școală nouă frumos utilată, care va cuprinde inclusiv un spațiu pentru grădiniță”, a spus Violeta Țăran. Ea a spus că o bucură și faptul că și nepoțica ei va învăța în grădinițele și școlile modernizare din comună.

Primarul din Berchișești a precizat că noua grădiniță are trei săli pentru grădiniță cu program normal și o sală pentru program prelungit. Grădinița dispune și de un cabinet medical, două grupuri sanitare moderne, o cancelarie, o sală de spectacole și spații administrative. Violeta Țăran a declarat că preșcolarii vor folosi noua grădiniță imediat după finalizarea acestei vacanțe școlare.

Sărbătoare mare în Berchișești la inaugurarea noii grădinițe din comună. Primarul Violeta Țăran: „Este o grădiniță frumoasă de care eu sunt foarte mândră” (FOTO), 1.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 1.0/10 (1 vote cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava