Concert pascal
MOPAN Suceava

La data de 31 octombrie în jurul orei 12.00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Vicovu de Sus, acționând în cadrul acțiuni Blocada au identificat și oprit pentru control, pe strada Calea Bucovinei o autoutilitară care transporta material lemnos. Conducătorului auto i s-a  solicitat să înmâneze documentele personale, ale autoutilitarei şi cele privitoare la materialul lemnos transportat, acesta prezentând documentele personale și ale autoutilitarei,  precizând  că  nu deține aviz de însoțire pentru materialul lemnos transportat. Conducătorul autoutilitarei, a fost identificat în persoana unui bărbat din satul Straja. S-a procedat la verificarea în aplicația SUMAL 2.0, iar în urma interogării, a rezultat faptul că pentru autoutilitară nu exista emis aviz de însoțire a materialului lemnos. Conducătorul autoutilitarei a fost condus la Ocolul Silvic Putna, unde organele silvice au procedat la inventarierea materialului lemnos, ocazie cu care a rezultat cantitatea de 5,97 mc buștean gater rășinoase.

În conformitate cu prevederile Legii nr.171/2010 modificată s-a dispus confiscarea cantității de 5,97 mc  buștean gater rășinoase în valoare de 3.044 lei, întreaga cantitate de lemn fiind predată în custodia Ocolului Silvic Putna. Față de șofer s-a dispus măsura sancționării contravenționale, conform Legii nr. 171/2010 modificată.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava