Concert pascal
MOPAN Suceava

Un bărbat din Adâncata susţine că i-a dispărut o sumă de 2.000 de euro după ce a fost agresat de mai multe persoane. În cursul zilei de vineri, în jurul orei 19:15, poliţiştii au fost sesizaţi de către acesta cu privire la faptul că în în timp ce se deplasa cu mașina în care se afla soția și copilul lor, a fost agresat de mai multe persoane necunoscute, aflate în alte două autoturisme, împrejurare în care i-a dispărut şi suma de 2.000 de euro. La scurt timp după sesizare, poliţiştii au identificat pe raza comunei Dărmăneşti un autoturism în care se aflau patru persoane ce lucrează împreună în construcții și care erau suspecte de comiterea faptei.

Din cercetări, polițiștii au stabilit faptul că la ieşirea din municipiul Suceava a avut loc o şicanare în trafic între victimă şi unul dintre conducătorii auto, iar când partea vătămată a oprit maşina agresorii au coborât din cele două autovehicule și l-au lovit.

Victima a fost preluată de o ambulanţă şi transportată la Spitalul Judeţean Suceava unde a fost diagnosticat cu traumatism cranio-facial prin agresiune, urmând să fie externat. Copilul minor al victimei aflat în autoturism nu a fost agresat în nici un fel.

Cercetările continuă pentru stabilirea împrejurărilor comiterii faptei, inclusiv a situației banilor sustrași, urmând să se dispună procedural.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava