Concert pascal
MOPAN Suceava

Un film biografic despre Amy Winehouse va fi lansat „într-un an sau doi”, potrivit tatălui regretatei cântărețe, Mitch, informează contactmusic.com.

Mitch, în vârstă de 69 de ani, a sugerat că noul proiect va reda cu mult mai multă acuratețe viața fiicei sale – care a decedat în 2011 – decât a făcut-o documentarul lui Asif Kapadia, ‘Amy’, lansat în 2015.

În cadrul podcast-ului ‘The Morning After’, a lui Paul Danan, tatăl cântăreței a spus: „Avem un film minunat, un show Brodway minunat, așa ne vom restabili imaginea, portretizând-o pe Amy exact așa cum era.”

Mitch a mai spus că un scenariu este în curs de scriere pentru filmul biografic. „Pelicula va fi lansată într-un an sau doi. Am trecut de discuții și negocieri, suntem la scenariu acum. Va fi un film biografic.”

Mitch Winehouse a subliniat că este implicat în toate aspectele acestui proiect, inclusiv în casting-ul actrițelor care își doresc să o interpreteze pe fiica lui. „Castingul va fi – iar eu am dreptul de a alege, cu recomandările producătorului – un ‘lansator’ către celebritate. Vom alege o actriță necunoscută, ideal ar fi evreică sau din nordul ori estul Londrei, care să semene puțin cu Amy și care să vorbească puțin ca Amy.”, a adăugat tatăl regretatei artiste, conform sursei citate.

Cât despre documentarul lui Kapadia, care a câștigat numeroase distincții importante de la lansare, Mitch a spus că este „o rușine”, pentru că îl portretizează drept lacom.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Vedete

ContactMusic.com
Contactmusic.com is an entertainment website focusing on the best from the worlds of music, film, games and celebrity.

SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava