Concert pascal
MOPAN Suceava

La data de 18 decembrie în jurul orei 01:45, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Vicovu de Sus, în timp ce efectuau serviciul de îndrumare, supraveghere şi control al traficului rutier, cu autospeciala de poliție au observat în trafic pe strada Nicolae Bălcescu un autoturism ce circula în direcția străzii Ștefan cel Mare. S-a procedat la efectuarea semnalului regulamentar de oprire a autoturismului, prin punerea în funcțiune a semnalelor luminoase, însă acesta nu s-a conformat, motiv pentru care s-a procedat la urmărirea acestuia pe strada Ștefan cel Mare, iar la un moment dat autoturismul a virat la stânga pe strada Gării.

Într-o zonă cu câmp deschis autoturismul s-a oprit, iar de la volanul acestuia a coborât o persoană de sex masculin care a început să fugă, fapt pentru care s-a procedat la urmărirea pedestră a acestuia pe o distanță de aproximativ 100 de metri, acesta fiind ajuns din urmă, imobilizat și încătușat de către polițiști. După ce s-au prezentat și declinat calitatea, i-au solicitat acestuia documentele personale și ale autoturismului.

Conducătorul auto a fost identificat în persoana unui bărbat de 37 ani, domiciliat în localitatea Bivolărie. Cu ocazia verificării în baza de date a rezultat faptul că șoferul figurează cu dreptul de conducere suspendat. S-a procedat la testarea conducătorului auto cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat. I s-a adus la cunoştinţă conducătorului auto despre faptul că nu are drept de a conduce autovehicule pe drumurile publice până la definitivarea cercetărilor. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” faptă prevăzută şi pedepsită de art. 335 alin. (2) din Codul Penal.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava