Concert pascal
MOPAN Suceava

Duminică ora 02:15, polițiștii SPR 9 Șcheia în timp ce efectuau serviciul de supraveghere și control al traficului rutier pe strada Humorului din Scheia, au observat un autoturism care circula cu farurile stinse pe contrasens pe strada Humorului și ulterior pe strada Aviatorului din aceeași localitate cu intenția de a se sustrage de la controlul echipajului de poliție. S-a procedat la efectuarea semnalului regulamentar de oprire cu semnale acustice și luminoase, conducătorul autoturismului conformându-se. În autoturism a fost identificat conducătorul auto care și-a prezentat identitatea și a afirmat că are 30 ani, acesta precizând că nu are niciun act de identitate asupra sa.

S-a procedat la verificarea datelor furnizate în bazele de date, agenții de poliție constatând unele neconcordanțe între numele tatălui și fotografia din cartea de identitate ale datelor furnizate comparate cu persoana în cauză.

Polițiștii SPR 9 Șcheia au continuat cercetările, stabilind că șoferul este de fapt un bărbat de 33 ani din Ipotești, că are permisul suspendat și că a încercat să se sustragă de la controlul echipajului de poliție, ulterior furnizând date false privind identitatea.  Totodată, șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, ocazie cu care rezultatul a fost negativ.

S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul cu permisul suspendat”.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava