USV găzduiește cea de-a VII-a ediție a conferinței internaționale „Student în Bucovina”

Pînă mîine, inclusiv, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava găzduiește cea de-a VII-a ediție a conferinței internaționale „Student în Bucovina”. Evenimentul este organizat de Facultatea de Inginerie Alimentară și reunește studenți și profesori din Austria, Spania, Turcia, Ucraina, Ungaria și România. Conferința a debutat, astăzi, cu imnul USV, iar după o intervenție a rectorului Valentin Popa, decanul Facultății de Inginerie Alimentară, Mircea Oroian a făcut o scurtă prezentare a acesteia. Apoi, el a spus că își dorește ca, pînă-n 2020, Facultatea pe care o reprezintă să înființeze cu fonduri europene un centru de cercetare pentru siguranța produselor alimentare. În cadrul conferinței „Student în Bucovina” vor fi prezentate 67 de lucrări, la secțiunile doctorat, masterat și licență.