Concert pascal
MOPAN Suceava

Viceprimarul Sucevei, Lucian Harșovschi, a salutat decizia conducerii Liceului cu Program Sportiv de a introduce programul <La școală fără ghiozdan> și susține că, la cerere, acesta poate fi extins și la alte unități de învățământ. În baza proiectului lansat la sfârșitul săptămânii trecute, la LPS fiecare copil din clasele 0-IV dispune de câte un dulăpior individual unde își lasă toate rechizitele necesare pentru activități. Dulăpioarele au costat aproximativ 40.000 de lei și au fost cumpărate cu bani din bugetul local. Copiii își fac temele acasă pe fișe.

Într-o emisiune la Radio Top, viceprimarul a declarat: „Proiectul de la LPS este unul ambițios și felicit corpul profesoral de-acolo. Am participat la demararea programului și am văzut copii fericiți, copii bucuroși, pentru că nu mai au ghiozdane. Am trei copii, un preșcolar și doi elevi de-a II-a și de-a IV-a. Copiii de-a II-a și de-a IV-a cară niște ghiozdane ce îți îndoaie mâinile”. Lucian Harșovschi a adăugat: „Una este să păstrezi totul la școală, și dacă e nevoie acasă să faci teme pe anumite fișe. Este un program interesant, și municipalitatea a sprijinit LPS și va putea sprijini financiar și alte unități de învățământ, astfel încât proiectul să fie extins dacă va fi de succes. Nu trebuie să fie de succes doar pentru elevi sau pentru profesori. Acei copii trebuie să și învețe ceva. În clasele I-IV nu ai teme foarte multe acasă, dar pui bazele cunoștințelor pentru viitor. În pandemie se lucra pe tablete. Acum încercăm să-i scoatem pe copii de pe tablete și de pe telefoane și să-i readucem în stadiul fizic la școală, însă dacă sunt teme sau ore mai importante ar putea lucra și online”.

De asemenea, viceprimarul Harșovschi a spus: „Am rămas plăcut surprins de ceea ce se întâmplă la LPS. La LPS se face sport, dar se face și școală. Am văzut amprenta directorului Ciprian Anton, atât pe partea administrativă, cât și pe calitatea învățământului”.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava