Concert pascal
MOPAN Suceava

Orașul Siret a găzduit sâmbătă, 14 iulie, mai multe evenimente în cadrul proiectului „Zestrea Bucovinei”, inițiat de Consiliul Județean Suceava. Caravana „Zestrea Bucovinei” a poposit sâmbătă în acest oraș, după primele opriri în municipiile Vatra Dornei și Rădăuți. La Siret, în cadrul proiectului au fost dezvelite mai multe plăci comemorative pe clădiri reprezentative pentru acest oraș, iar mai multe instituții au primit din partea președintelui Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, distincția Meritul Bucovinei.
La evenimentele de sâmbătă din Siret au fost prezenți președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, primarul Adrian Popoiu, deputatul Angelica Fădor, consilieri județeni, precum și directori ale unor instituții de cultură din județ.


Manifestările au debutat la Școala Gimnazială „Petru Mușat”, acolo unde a fost dezvelită o placă comemorativă pentru a marca Centenarul Marii Uniri. Clădirea școlii a fost construită printr-o decizie a împăratului Franz Josef, fiind inaugurată pe 9 septembrie 1899, la doar un an de la începerea lucrărilor.

Adrian Popoiu: Din păcate ceea ce unește astăzi este antonimul cuvântului unire

Invitat să ia cuvântul, primarul din Siret, Adrian Popoiu, a precizat că este onorat să participe la o astfel de manifestare dedicată Centenarului Marii Uniri. Adrian Popoiu a subliniat că și-ar fi dorit ca în acest an să fie prezent la inaugurarea mai multor investiții în județul Suceava, adăugând că din păcate, în acest an, poporul român este unit mai mult de antonimul cuvântului „unire”, adică de dezbinare.
„M-aș fi bucurat să particip la mai multe proiecte importante, iar în anul acesta să ne bucurăm de mai multe investiții realizate în județul Suceava, dar apreciez, așa cum apreciază și șeful Centrului Cultural, Ionuț Mateiciuc, inițiativa Consiliului Județean și a președintelui Gheorghe Flutur pentru ca anul acesta să putem marca așa cum se cuvine evenimentul Marii Uniri. Dezideratului principal al neamului românesc cred că a fost unirea. Să ne aducem aminte de unirea de la 1.600, care a ținut foarte puțin, apoi unirea de la 1859 care a fost parțială, dintre Țara Românească și Moldova, de unirea de la 1918, atunci când s-a reîntregit neamul românesc, dar să ne aducem aminte și de faptul că în 1940 am pierdut mai multe teritorii, Bucovina de Nord, Moldova și Cadrilaterul. Paradoxal pot spune că poate ceea ce ne unește astăzi este, din nefericire, antonimul cuvântului unire, și anume  acea dezbinare de astăzi, lupta unora împotriva altora, care este la modă. Dar sperăm în vremuri mai bune și sperăm ca în viitorul apropiat lucrurile, și pe tărâm politic, să se liniștească”, a declarat Adrian Popoiu.


La rândul său, președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a ținut „traducă” ceea ce a spus Adrian Popoiu atunci când a spus că și-ar fi dorit ca în județ să se realizeze investiții de amploare în acest an. „Domnul primar are dreptate. S-ar fi bucurat să discutăm aici de mai multe proiecte de investiții. În centenar ne-am propus multe lucruri. La 100 de ani de la Marea Unire am fi dorit să deschidem măcar acest parc industrial de la Siret sar și vama Siret modernizată. Nu aș vrea să arăt cu degetul spre nimeni, dar asta este viața”, a spus Flutur. El spus că „Zestrea Bucovinei” este un proiect prin care se dorește a se arăta cum era Bucovina când s-a unit cu Regatul, și care a fost zestrea adusă de această regiune la Marea Unire. „Și vă îndemn, mai ales pe tineri, să vorbiți mai tare, pentru că parcă încă e o frică să nu se supere rușii că vorbim de Bucovina. Da, Bucovina când s-a unit cu Regatul a avut un rol uriaș. Astăzi sunt amărât că Bucureștiul ne uită. Nu au dat nici un ban pe Centenar până la momentul ăsta, și așteptam în continuare. Sunt vreo 48 de proiecte adoptate până acum dar nu am primit nimic pentru Suceava. Și Bucovina este una dintre provinciile care s-a unit cu România în 1918, necondiționat. Și dumneavoastră orașul Siret, alături de Rădăuți, Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei Dorna, Suceava Gura Humorului, Fălticeni, ați avut un rol uriaș. Asta cred că trebuie să scoatem în evidență. Trebuie să ne aducem aminte de Bucovina la 100 de ani de la Marea Unire și tot timpul am spus: vorbiți mai tare despre Bucovina! Eu cred că avem această obligație pentru că Bucovina a însemnat civilizație, educație și un rol uriaș atunci când s-a unit cu Țara”, a spus Flutur.

Flutur: orașul Siret a avut un rol uriaș în unirea Bucovinei cu Țara

El a subliniat că orașul Siret a avut un „rol uriaș” în unirea Bucovinei cu Țara. ”Din acest motiv trebuie să discutăm  ce rol uriaș a avut, ce meserii erau aici, ce școli de meseriași au fost aici și eu cred că avem de învățat din asta. De aceea am inițiat acest proiect Zestrea Bucovinei, iar la finalul acestui an va trebui să facem o expoziție și să prezentăm opiniei publice, copiilor, tinerei generații, ce s-a întâmplat în suta asta de ani și ce avem de făcut în perioada următoare”, a mai declarat Flutur.


El a adăugat că pentru performanțele obținute, Consiliul Județean Suceava acordă distincția ”Meritul Bucovinei” Școlii Gimnaziale Petru Mușat din Siret. DE precizat că aceeași distincție a fost acordată, sâmbătă, pentru alte trei instituții din Siret, respectiv Centrul de Antrenament și Pregătire pentru Pompieri,  Colegiul „Lațcu Vodă” și Spitalul de Psihiatrie și Boli Cronice.
Tot sâmbătă au fost dezvelite alte două plăci comemorative, una pe fostul sediul al Primăriei și una pe casa Sbierenilor, acolo unde pe 9 noiembrie 1918 a fost stabilit comandamentul trupelor române conduse de generalul Iacob Zadik.

 

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava