MOPAN Suceava

Joi, 9 mai 2024, 160 de elevi ai Școlii Gimnaziale Milișăuți au celebrat Ziua Europei printr-o amplă activitate ce a cuprins o paradă multiculturală și o competiție între clase. Le-au fost alături cei 6 profesori diriginți care i-au îndrumat în pregătirea momentelor artistice, dar și alte 6 cadre didactice, invitați, părinți, spectatori. Spectacolul s-a desfășurat în bune condiții la Casa de Cultură a orașului Milișăuți, unde dna. referent cultural Peslari Brîndușa s-a ocupat de detalii.

Proiectul are ca scop promovarea toleranței și a cooperării în rândul elevilor. Acesta se află la ediția a VI-a și a fost inițiat de dna. prof. Marciuc Adriana, în colaborare cu Consiliul Școlar al Elevilor și Comisia diriginților, încă din 2017. În cadrul consiliului Elevilor, echipele participante au tras la sorți o țară pe care urmau să o reprezinte pe scenă, evidențiind specificul cultural al acesteia.

Din cadrul juriului ales prin vot în Consiliul Elevilor și Comisia Diriginților au făcut parte doi reprezentanți ai cadrelor didactice, doamnele învățătoare Dumitrescu Mihaela și Poleac Rodica, un părinte, dna. Robuțu Daniela, un reprezentant al primăriei, dna. Macovei Ana, o elevă din generațiile trecute, solista Iuliana Sauciuc și o invitată surpriză, anul acesta, onorându-ne cu prezența dna. psiholog Ursescu Mădălina.

S-au oferit trei premii pentru locurile I, II și III și trei premii speciale. Cu sprijinul Primăriei Orașului Milișăuți, care este și partener în acest proiect, elevii câștigători vor beneficia de transport gratuit în excursii (de doua sau o zi) organizate împreuna cu profesorii diriginți.

Ziua a debutat la Școala Gimnazială Milișăuți. Elevii au ilustrat prin costume și diferite simboluri țări membre ale Uniunii Europene: Portugalia, Italia, Grecia, Irlanda, Belgia, Spania. Marșul european a pornit cu cântece și strigăte de entuziasm spre Casa de Cultură a orașului, locuitorii și trecătorii putând admira coloratura fiecărei clase. Poliția orașului Milișăuți a fost alături de noi, ca de obicei, însoțind grupul mare de copiii pe drumul public dintre Școala Milișăuți și centrul orașului.

În deschidere, corul școlii pregătit de dna. profesoară Herghelegiu Cătălina a intonat în fața publicului numeros ,,Odă bucuriei” și Imnul Național. Apoi, gazdele spectacolului, Platon Paula (președinte CȘE) și Lucescu Eliza (vicepreședinte CȘE), au prezentat obiectivele proiectului, criteriile de evaluare, membrii juriului și apoi, rând pe rând, fiecare clasă care a intrat pe scenă.

Claselor a IV-a A și B le-a revenit onoarea de a reprezenta țara noastră, Romania, deschizând spectacolul cu momentul pregătit. Celebrând atât unitate în diversitate europeana, cât și obținerea independenței de stat a României, în această aleasă zi, doamnele învățătoare au dorit să prezinte valori culturale, artistice și sportive ale poporului român. Nume precum Eminescu, Creanga, Ciprian Porumbescu sau Simona Halep au fost rememorate cu acest prilej. Fragmente muzicale intonate la vioara și la pian, versuri ale baladei populare „Miorita”, strofe din poemul „Luceafărul” recitate în diverse limbi europene, sceneta având ca protagoniste provinciile istorice românești, au fost aduse în fața publicului de către micii artiști. Mesajul final, „Acasa-i Romania” ne-a amintit tuturor cat e de important sa ne prețuim tara.

Clasa a VI-a A, coordonată de dl. prof. diriginte Platon Adrian, care a câștigat și premiul al III-lea, a reprezentat Spania în culori și ritm latino. În căutarea domnului diriginte, elevii au traversat Europa. Ajungând în Spania, l-au întâlnit pe Enrique Iglesias alături de care au și cântat, au dansat la concert alături de trupa Las Ketchup, iar apoi, la indicațiile telefonice ale profesorului, au luat avionul spre casă, încântați de experiența multiculturală.

Clasa a V-a, coordonată de prof. diriginte Mariuțac Mariana, a reprezentat Portugalia. Informațiile despre această țară au fost prezentate într-un mod atractiv prin rubrica ,,Știați că”. Apoi, elevii au dansat pe ritmuri portugheze. Băieții și-au demonstrat priceperea sportivă cu mingile de fotbal, ba chiar unul dintre elevi, Yanis Strilciuc, a jucat rolul lui Ronaldo, marele fotbalist portughez, a cărui figură a fost prezentă și prin portretul în creion realizat  de Cîrdei Simon.

Au urcat pe scenă apoi elevii clasei a VI-a Bădeuți, îndrumați de dna. dirigintă Siretean Alice, care au ilustrat Belgia. Scenariul inedit a surprins o întâlnire a politicienilor în capitala europeană Bruxelles. Actorii au transmis diverse emoții,  iar umorul a fost la el acasă.

Clasa a VI-a B, coordonată de prof. diriginte Brechler Liliana, a reprezentat Grecia. Elevii au prezentat specificul cultural, tradiții și obiceiuri, atracții turistice, gastronomie și alte informații referitoare la această țară. Copiii ne-au purtat pe ritmuri tradiționale și moderne prin dansurile lor.

A urmat apoi clasa a VII-a A, îndrumați de dna. dirigintă Marciuc Adriana, aceștia obținând premiul al doilea. Reprezentând Irlanda,  au ales să pună pe scenă renumitul festival închinat Sf. Patrick. Plini de voioșie, purtând simbolul specific pe tricouri, trifoiul, copiii au cântat vocal și instrumental Imnul sărbătorii, au dansat și au interpretat o legendă despre Sfant.

Clasa câștigătoare, a VIII-a B, îndrumată de dna. dirigintă Dumitrașcă Liliana, a pus în scenă povestea „Romeo şi Julieta” ca  simbol pentru a ilustra Italia. Povestea celor doi îndrăgostiţi a fost presărată cu momente amuzante, pornind de la textul original scris de William Shakespeare şi terminând cu o variantă proprie, inventată de elevi. Pentru a-şi putea trăi iubirea, verii lui Romeo îi răpesc pe el şi pe Julieta printr-un plan „mafiot” de inspiraţie „Casa del Papel”, pe ritmurile melodiei „Bella Ciao”. Totul s-a sfârşit în Sicilia atunci când rudele s-au împăcat cu îndrăgostiţii şi cu răpitorii şi cu toţi cei care s-au opus iubirii lor. Papa de la Roma a consfinţit iubirea celor doi şi marea împăcare dintre familiile Montague şi Capulet.

Unii elevi au recunoscut faptul că proiectul acesta este o mare provocare pentru ei și că a fost foarte greu să se înțeleagă în anumite momente, să decidă ce vor face pe scenă, să danseze pași specifici unor țări străine sau să învețe un cântec într-o limbă străină, dar tocmai faptul că au muncit în echipă le-a arătat că prietenia învinge mereu. Credem că prin astfel de proiecte  elevii ajung să se cunoască mai bine, să accepte diferențele dintre ei, să asculte și opinia celorlalți și să comunice corect. Și diriginții și-au expus impresiile și consideră că un astfel de proiect ne unește mai mult, iar călătoria în țările Europei ne face mai bogați din punct de vedere cultural și mai bine informați pentru momentul în care vom face o alegere pentru o vacanță. Toleranța, diversitatea, democrația, demnitatea, bunăstarea, solidaritatea sunt valorile pe care sperăm că elevii noștri și le-au întărit cu ocazia acestui eveniment, pentru că un cetățean european trebuie să contribuie la bunul mers al societății!

La mulți ani, Europa! La mulți ani, români!

Împreună pentru PACE în lume!

 

A consemnat coordonatorul proiectului, Marciuc Adriana

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Educaţie
PSD - Gheorghe Soldan
Dreapta Unita - Marian Andronache
Dreapta Unita - Cristian Ilie Timoficiuc
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava