213 de bebeluși s-au născut prematur în acest an în Spitalul Județean Suceava

Șeful secției de neonatologie din Spitalul Județean Suceava, dr. Dana Murariu, a declarat că în cursul acestui an 213 de bebeluși cu o greutate sub 2.500 de grame s-au născut prematur în această unitate spitalicească. În cursul anului trecut numărul acestora a fost de 256. „Astăzi, 17 noiembrie, sărbătorim „Ziua mondială a prematurității” cu scopul de a crește gradul de educare și informare privind prematuritatea și implicațiile nașterii premature în viața nou născuților cât și familiilor lor.
Nașterea prematură este principala cauză de mortalitate neonatală și mulți dintre prematurii care supraviețuiesc suferă de dizabilități neurologice, auditive și vizuale dar și de probleme respiratorii și cardiovasculare.
Unele dintre nașterile premature pot fi prevenite așa că sunt foarte importante controalele prenatale la medicul de familie și medicul obstetrician, cât și investigațiile paraclinice”, a transmis dr. Dana Murariu.