Concert pascal
MOPAN Suceava

Megan Fox l-a prezentat pe Machine Gun Kelly copiilor ei, dar surse spun că cei doi – care au început să se întâlnescă în mai – fac lucrurile pas cu pas în relația lor.

Actrița în vârstă de 34 de ani trăiește o poveste de dragoste cu rapper-ul din luna mai a acestui an și se pare că relația lor este cât se poate de serioasă, mai ales că Megan l-a prezentat pe MGK copiilor ei, Noah, în vârstă de șapte ani, Bodhi, în vârstă de șase ani, și Journey, în vârstă de patru ani – copii pe care îi are cu soțul cu care se află în divorț, Brian austin Green.

Megan și-a anunțat despărțirea de Brian cu puțin timp înainte de a se afișa cu Machine Gun Kelly – pe numele real Colson Baker.

Despre întâlnirea dintre rapper și copiii actriței, o sursă a spus, potrivit contactmusic.com: „MGK i-a cunoscut pe copiii lui Megan, dar Brian este foarte protectiv cu ei. Relația din Megan și Brian este foarte complicată, când rece, când caldă. Au avut grijă de copii într-un mod sănătos, pe cât de mult și bine au putut.”

Aceeași sursă a mai spus că, deși sunt foarte îndrăgostiți unul de celălalt, cele două vedete nu au vobit încă despre căsătorie sau copii, pentru că este prea devreme. „MGK și Megan nu au vorbit încă despre logodnă, căsătorie sau copii. Încă nu au ajuns acolo. Este prea devreme pentru toată lumea, pentru copiii lor, chiar și pentru Brian. Dar, cu siguranță, sunt foarte îndrăgostiți unul de celălalt. MGK este obsedat de Megan.”, a adăugat sursa pentru revista Us Weekly.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Vedete

ContactMusic.com
Contactmusic.com is an entertainment website focusing on the best from the worlds of music, film, games and celebrity.

SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava