Liderul Organizației Județene Suceava a ALDE, deputatul Alexandru Băișanu, a reclamat astăzi c trebuie să lucreze la recem în condiții extrem de vitrege, în biroul său parlamentar din Palatul Administrativ. Alexandru Băișanu a susținut o conferință de presă în care a declarat că este nevoit să își desfășoare activitatea la o temperatură de 6 grade Celsius, pe motiv că proprietarul clădirii, Consiliului Județean Suceava, nu a început să furnizeze căldură.

Pentru a fi cât mai convingător, liderul ALDE Suceava și-a început conferința de presă susținută în biroul său de deputat îmbrăcat într-o geacă de iarnă și cu gluga trasă bine pe cap. Băișanu consideră că s-a ajuns în această situație pe motiv că președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, nu s-ar fi preocupat din timp să rezolve problemele cu centrala care asigură căldura în Palatul Administrativ. „În mod normal ar trebui să fie o conferință de presă cu sacou și cămașă. Le am pe dedesubt și cămașa, și sacoul, dar datorită grijii lui Gheorghe Flutur, care vrea să conducă destinele acestui județ, dar care nu poate să dea căldură în propriu loc de unde conduce destinele acestui județ, avem șase grade Celsius în Consiliul Județean”, a declarat Alexandru Băișanu.

El a adăugat că dacă știa că sunt probleme cu centrala termică, șeful administrației județene ar fi trebuit să se preocupe din timp de rezolvarea acestor probleme. Băișanu a mai spus că ieri s-a aflat de la ora 8:00 la biroul său parlamentar, fiind nevoit să stea toată ziua îmbrăcat de iarnă pe motiv că temperaturile din interior sunt foarte scăzute. Liderul ALDE Suceava a spus că nu înțelege de ce s-a ajuns în această situație în condițile în care el plătește chirie Consiliului Județean, prin Camera Deputaților, pentru biroul folosit ca și cabinet parlamentar.

Ulterior, după câteva minute în care a vorbit despre frigul din biroul său, Alexandru Băișanu a dezbrăcat haina de iarnă, „cu riscul de a răci”, pentru a rămâne în cămașă și sacou, precizând că face acest lucru din respect pentru cetățeni.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Karls Jobs 2018
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava