Concert pascal
MOPAN Suceava

Barcelona, Londra, Paris, Roma şi Viena sunt cele mai cerute destinaţii pentru viitoarele curse aeriene de pe Aeroportul „Ştefan cel Mare” din Suceava. Aceste destinaţii sunt prezentate dintr-un studiu realizat pentru Aeroportul Suceava de compania Manucode Consulting and Research, care a trimis circa 28.000 de invitaţii către persoane fizice şi juridice în vederea completării unui chestionar on-line pentru a stabii care sunt cele mai dorite destinaţii din Suceava. Studiul a fost realizat în toate judeţele Regiunii de Nord-Est, precum şi în Maramureş, Bistriţa Năsăud şi Harghita, şi în rândul românilor din Diaspora. În urma centralizătii datelor, nu mai puţin de 45% dintre cei care au completat formularele au spus că îşi doresc zboruri de la Suceava către Barcelona. „Având în vedere că principalii concurenți ai aeroportului, Iaşi şi Bacău nu oferă operațiuni directe în Spania și, ulterior, la Barcelona, adăugarea destinației spaniol de la Suceava este clasificat ca o nișă de exploatat”, se precizează în studiu, recomandarea fiind de a exista trei sau patru zboruri pe săptămână de la Suceava către Barcelona.
Ocupanta locului doi în acest studiu, Londra, a fost aleasă de 34% dintre cei care au răspuns la interviu. Cei mai mulţi doritori de zboruri Suceava – Londra provin din judeţele Suceava şi Botoşani. „Introducerea zborurilor regulate spre Londra de la Aeroportul Suceava ar putea reorganiza distribuția regională de pasagerii care călătoresc către capitala Marii Britanii, pe baza cererii locale”, se precizează în studiu. De asemenea, persoanele fizice şi juridice din judeţele Suceava şi Botoşani au fost cele mai multe care au declarat că îşi doresc zboruri de la Suceava către Paris, Roma şi Viena, acestea fiind şi destinaţiile recomandate de către celelalte persoane intervievate la nivel regional.
Reamintim că Aeroportul Ştefan cel Mare Suceava a fost modernizat printr-un proiect finanţat din fonduri europene, care a presupus construcţia unei piste elastice noi, cu o lungime de 2.460 de metri, modernizarea căilor de rulare în lungime de 120 de metri, modernizarea platformei de încărcare care va avea o lungime de 290 de metri, modernizarea sistemului de balizaj, construirea unui turn de control şi amenajarea terenului în vederea amplasării sistemului de navigaţie aeriană de tip ILS.
Stadiul fizic al lucrărilor din cadrul acestui proiect au ajuns la 99,85%.

Barcelona, Londra, Paris, Roma şi Viena, cele mai solicitate destinaţii pentru zborurile din Suceava, 2.3 out of 10 based on 3 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 2.3/10 (3 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava