Captivanta poveste a stațiunii balneoclimaterice Iacobeni care a strălucit în perioada interbelică. Parte din vilele de cazare s-au păstrat până astăzi
Mai toată lumea știe că frumoasa localitate suceveană Iacobeni brăzdată de râul Bistrița Aurie și străjuită de munții Suhard și Giumalău, a fost un important centru minier al Bucovinei. Nu mulți știu însă că Iacobeniul a fost și o stațiune balneoclimaterică cu ape sulfuroase, oligominerale indicate în tratarea bolilor gastro-intestinale, care a cunoscut maxima înflorire în perioada interbelică. Un rol esențial în tranformarea localității într-o stațiune balneoclimaterică foarte căutată de turiști din țară dar și din străinătate a avut-o Fondul Religionar Bisericesc. În acea perioadă s-a dezvoltat mult sectorul de servicii. Au apărut numeroase vile, pavilioane construite de Fondul Religionar Bisericesc din Bucovina. Cu această ocazie este refăcut și Hanul Haju construit în 1897 cu spații de cazare, trăsuri pentru deplasarea la băi, sală de mese. În 1905 este construit un hotel în care astăzi este sediul Primăriei, precum și o sinagogă iudaică dărâmată în timpul războiului. Dintre vilele construite pentru stațiune menționăm: Vila Brucker, Vila Rehach, Vila Stark (în Ciotina), aflate și azi în stare bună. Interesant este faptul că aceste vile prezintă o arhitectură omogenă. Acestora li se adaugă vilele din jurul stațiunii ridicate în perioada interbelică. Stațiunea își va înceta activitatea după al doilea Război Mondial când izvoarele au fost trecute în fondul de rezervă. Ulterior s-au mai făcut demersuri pentru recăpătarea statutului de stațiune balneoclimaterică în 1983, 1986 dar și în anii 2000 demersuri care din păcate nu au fost finalizate. În anul 2001 Consiliul Local Iacobeni și Consiliul Județean au derulat prin Universitatea ”Ștefan cel Mare” un contract de cercetare intitulat ”Studiu privind oportunitatea redobândirii statutului de stațiune balenoclimaterică pentru localitatea Iacobeni”. Studiul a fost efectuat cu sprijinul Consiliului Județean la inițiativa fostului vicepreședinte Mihai Grozavu.
”Parc pe malul Bistriței Aurii cu dușuri, cabine și loc de plajă. La Puciosu exista un ”chioșc de muzică” iar la ”Casa Minelor” se juca popice”
Prezentăm în continuare povestea captivantă a stațiunii balneoclimaterice Iacobeni relatată în cartea ”Valea inferioară a Bistriței Aurii. Monografie”, de Liviu Apostul și Constantin-Emil Ursu, apătură la Editura Bucovina Istorică, Suceava, în anul 2003.
”Activitatea balneară din localitatea Iacobeni s-a aflat de multe ori, de-a lungul timpului în complementaritate cu activitatea balneară din Depresiunea Dornelor. Când în anul 1806 primul doctor în medicină din Bucovina, Ignatie Plusk, a vizitat Vatra Dornei în scopul modernizării bazei balneare, el a amenajat șase camere pentru băi încălzirea fiind asigurată de căldarea pe care a dat-o gratuit proprietarul minelor din Iacobeni , Manz de Mariensee (Țăranu, 1999). Izvoarele de ape minerale din depresiune au fost arendate de către Manz, industriașul din Iacobeni, care concesionase activitatea minieră din zonă din anul 1812 până în anul 1840 (Pricăjan, 1990). Unul dintre argumentele invocate de către dr. Plusk privind facilitățile care puteau fi oferite celor sosiți la tratament la Vatra Dornei era și asistența medicală: felcerul din Iacobeni putea sosi la Vatra Dornei în caz de nevoie, în mai puțin de o oră (Țăranu, 1999). La reluarea activităților miniere și industriale în Iacobeni, Fondul Bisericesc Ortodox Român, care cumpărase aceste proporietăți a preluat și 12 izvoare cu ape minerale cu obligația de a continua activitatea balneară. Doctorul din Iacobeni, Binder, avea să devină în 1877 proprietar al stabilimentului de băi de abur din ape minerale de la Vatra Dornei și un celebru medic balneolog. Stațiunea de la Puciosu a început a se înfiripa din secolul al XIX-lea când a merge la tratament ”la băi” sau în ”viligeatură” pe timpul verii devenise deja un obicei des întâlnit al celor avuți, dar și pentru ceea ce numim azi ”clasa de mijloc” sau chiar pentru orășeni cu posibilități mai modeste. La începutul secolului XX stațiunea de la ”Puciosu” era deja conturată. În anul 1905 se construia primul hotel de capacitate mare. Băile Iacobeni au devenit după amenajările din 1927 făcute de către Fondul Bisericesc Ortodox Român, fond al statului, o stațiune balneoclimaterică cunoscută, cu un specific bine determinat între stațiunile balneoclimaterice ale României din perioada interbelică, stațiune de interes local și regional. Pavilionul de tratament de la Puciosu dat în folosință în anul 1927 avea capacitatea de tratament pentru 60 de bolnavi. Comparativ, cele 88 de locuri pentru care se va putea asigura tratament, cazare și alimentație (după terminarea lucrărilor la pavilionul II) constituie o capacitate realistă la acel moment. Stațiunea Iacobeni avea pentru cazare mai multe ”oteluri”, un han, vile din care parte s-au păstrat dar care necesită reparații majore (cele cu structura de rezistență în stare bună) reparații care să încerce a reda pe cât se poate vechiul aspect exterior. Între ele se remarcă vila fostului primar, Vila Brucker. Vara, în plin sezon, aceste capacități de cazare se dovedeau neîncăpătoare mulți din cei veniți la tratament sau în ”viligeatură” apelând la cazare în case țărănești în Puciosu, Iacobeni sau chiar la Ciocănești cu pensiune completă sau numai pentru cazare. Cei mai ”cu dare de mână” se deplasau la băi sau făceau plimbări cu unul din numeroasele ”fiacăre” (trăsuri) existente în localitate, cei cu posibilități mai reduse cu căruțe iar alții pe jos, la plimbare. Localnicii se obișnuiseră cu afluența mare de turiști și pacienți (numiți de localnici ”borcutari”) unii chiar din străinătate în timpul verii. În această perioadă pentru mulți localnici prestarea unor servicii pentru turiști devenise o sursă semnificativă de venituri. Agroturismul deci nu este ceva nou în această arie. Existau posibilităăți de agrement la modă în vreme: plimbări cu trăsura până la Mestecăniș sau Vatra Dornei, se făceau plimbări pe aleile parcurilor (din Puciosu sau lângă Vatra Dornei), seara cânta orchestra ”Muzica Vercului” și fanfara minelor, exista la Puciosu un ”chioșc de muzică”, la ”Casa Minelor” se juca popice, se făceau drumeții pe Vf.Oușorul, pe întreaga culme a Suhardului, Giumalău sau chiar până la Rarău. La Haju, în zona hanului existau două parcuri unul în pădure, la deal de șosea, altul la vale, aproape de Bistrița Aurie, pe malul căreia se aflau dușuri, cabine și loc de plajă. Cei prezenți în stațiune aveau posibilitatea să frecventeze lăcașuri de cult, în funcție de credință, ortodoxă, luterană, catolică sau mozaică.
”Băile Iacobeni au devenit după amenajările din 1927 făcute de către Fondul Bisericesc Ortodox Român, o stațiune balneoclimaterică cunoscută, cu un specific bine determinat între stațiunile României”
O reconstituire a activităților din stațiunea balneoclimaterică Iacobeni a făcut P. Țăranu în lucrarea ”Memoria Dornelor” (1999). ”Cantitatea de apă necesară băilor provenea de la cele două izvoare slab sulfuroase ambele captate după procedee moderne. Apa era dirijată în căzile de baie printr-un sistem de aducțiune ingenios conceput. Tratamentul cu apă sulfuroasă de la Iacobeni era indicat în combaterea diverselor afecțiuni: reumatisme (articulare și musculare, subacute și cronice), arterism, gută, exeme cronice, furunculoză, acnee, urticarie, prurigo, scrofuloză, sifilis (terțiar și ereditar), nevroză motrice și sensibilă, tabes, afecțiuni post-traumatice și sciatică. Tot la Iacobeni se utilizau în terapie și băile de arnică (Arnica montana). Preparate după străvechi rețete dornene, băile de arnică se aplicau cu mult succes în combaterea rahitismului, a scrofulozei, limfatismului, a debilității și anemiei la copii. Informațiile și serviciile de îndrumare a publicului interesat se ofereau prompt prin Oficiul de Cură și Turism din Iacobeni. Pe toată durata existenței ei, stațiunea a funcționat numai pe timpul sezonului de vară adică de la 1 iunie la 30 septembrie. Acitivitatea stațiunii a intrat în declin începând cu luna iunie 1941. În timpul războiului, o parte din bunurile mobile și imobile au fost sustrase sau distruse. După cel de-al Doilea Război Mondial prezența suferinzilor în stațiunea balneoclimaterică Iacobeni s-a înregisatrat sporadic. Începând cu 11 iunie 1948, băile din Iacobeni deși erau valoroase din punct de vedere terapeutic și-au încetat activitatea. A fost data când toate bunurile mobiliare, terenuri și obiecte de inventar, care mai existau au trecut în proprietatea statului. După închiderea băilor potențialul climatic și hidromineral din Iacobeni a fost inclus în Fondul Balnear de Rezervă”.
Izvoarele minerale de la Puciosu-Iacobeni, certificate de Institutul de Medicină Fizică Balneo-Climatologie și Recuperare Medicală din București
Analizele izvoarelor minerale de la Puciosu -Iacobeni au fost efectuate de către Institutul de Medicină Fizică Balneo-Climatologie și Recuperare Medicală din București în luna mai a anului 2000. Concluziile sunt următoarele:
Izvorul de Sus are un debit de 0,45l/s, apa este minerală, sulfuroasă, oligominerală, hipotonă, fiind recomandată terapeutic pentru cură internă în afecțiuni ce necesită cure de colereză și în afecțiuni ce necesită cure de diureză.
Izvorul de Jos are un debit de 0,2l/s, apa este oligominerală, naturală sulfuroasă hipotonă, fiind recomandată terapeutic pentru cură externă în următoarele afecțiuni: reumatism cronic degenerativ, reumatism articular, afecțiuni neurologice cronice periferice și afecțiuni ginecologice cronice. Apa minerală a celor două izvoare este preluată din captările vechi și este transportată prin conducte la baza de tratament din centrul localității Iacobeni. Transportul se face prin conducte subterane din țeavă de polietilenă de înaltă densitate cu diametrul de 40 mm.
