MOPAN Suceava

CSU Suceava încearcă să ”rupă” șirul ghinioanelor din ultimele șase runde în care nu a simțit gustul victoriei la meciul din runda a XIX-a cu Minaur Baia Mare. De pe penultimul loc pe care stă, gruparea suceveană are nevoie de un ”balon de oxigen” pentru reveni la un moral pozitiv și a simți din nou sângele pulsând în vene.

”Toate meciurile pe care le vom disputa până la finele acestui sezon competițional vor fi extrem de importante. Am avut un program infernal în acest sezon competițional și am greșit la ambele dispute cu HC Buzău, o formație ”imprevizibilă”.

A venit momentul în care trebuie să strângem rândurile și să ne propunem să luptăm până la capăt. Îi rugăm pe suporterii suceveni să ne fie alături și în aceste momente dificile pentru că avem nevoie de sprijinul lor, sprijin pe care ni l-au oferit de altfel de fiecare dată.

Vom avea ca adversar golgheterul campionatului, Csepreghi, dar și alți jucători de valoare. Este timpul să avem și noi puțin noroc pentru că am pierdut efectiv șirul partidelor încheiate nemeritat, pentru noi, la egalitate și cele cedate la un gol diferență” a declarat antrenorul echipei CSU Suceava, Adrian Chiruț.
Din echipa suceveană va lipsi Olariu, nerefăcut după accidentarea gravă din tur, iar Sandu Mihai este incert.

”Eu sunt un tip optimist și vrea să cred că putem să revenim în acest al 13-lea ceas, ca să zic așa. Am avut momente foarte bune în multe partide și cu puțină șansă am fi putut avea mult mai multe puncte.
Sper din tot sufletul ca alături de publicul nostru grozav să avem parte din nou de clipe de fericire, cam rare în ultima perioade, după jocul cu Minaur Baia Mare” a completat și secundul sucevean Iulian Andrei.

Etapa a XIX-a programează meciurile:

Poli Timișoara – HC Dobrogea Sud
CSM Bucuresti – Steaua
CSU Suceava – Minaur Baia Mare
U Cluj – HC Buzău
CSM Făgăraș – Dunărea Călărași
CSM Focșani – Potaissa Turda
Din această etapă s-a jucat meciul CSM Bacău – Dinamo, scor 23-35.

Clasamentul Ligii Naționale

1. AHC Dobrogea Sud    18    14    0    4    521-444    42
2. CSM București    17    13    1    3    487-406    40
3. Potaissa Turda    18    12    3    3    539-481    39
4. Dinamo București    19    12    3    4    583-503    39
5. Dunărea Călărași    18    11    3    4    526-480    36
6. Poli Timișoara    18    10    4    4    477-451    34
7. Steaua București    18    10    2    6    502-468    32
8. CSM Focșani    17    10    1    6    455-411    31
9. Minaur Baia Mare    18    6    3    9    525-526    21
10. CSM Făgăraș    18    5    2    11    435-485    17
11. CS HC Buzău    18    4    0    14    438-499    12
12. CSM Bacău    19    4    0    15    500-577    12
13. CSU Suceava    18    3    2    13    423-495    11
14. Universitatea Cluj    18    0    0    18    464-651    0

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava