Concert pascal
MOPAN Suceava

Personalul Inspecției de Prevenire din cadrul ISU Suceava a efectuat, în această săptămână,  activități de control tematic inopinat, la unități de turism și alimentație publică care organizează evenimente cu prilejul Revelionului, ținând cont de faptul că acestea vor găzdui un număr mare de persoane. Astfel, pe timpul acțiunilor control, desfășurate până în această seară (30 decembrie), inclusiv, au fost aplicate 21 sancțiuni contravenționale, cu amenzi în valoare totală de 926.000 lei. De asemenea, pentru încălcarea gravă a cerinţei de securitate la incendiu, prevăzută în HG 915/2015, s-a dispus măsura complementară de oprire a activității și de sigilare a spațiilor respective, pentru cinci obiective cu profilul de activitate „turism”, din județul Suceava.

Principalele nereguli constatate de către inspectorii de specialitate au fost:

–       punerea în funcțiune și continuarea funcționării fără obținerea autorizației de securitate la incendiu;

–       pierderea valabilității autorizației de securitate la incendiu;

–       neverificarea și exploatarea instalației electrice cu deficiențe și improvizații;

–       lipsa dotării cu mijloace de primă intervenție în caz de incendiu;

–       lipsa instalației de stingere a incendiilor, respectiv, a instalațiilor de detectare, semnalizare și avertizare a incendiului;

–       depășirea numărului de niveluri supraterane față de valoarea de referință admisă pentru clădirile cu nivelul V (5) de stabilitate la incendiu/gradul de rezistență la foc.

Precizăm faptul că aceste acțiuni vor fi continuate și în zilele următoare, vizate fiind tot unitățile din categoria  turism și alimentație publică.

În această perioadă, organizatorii petrecerilor de Revelion trebuie să aibă în vedere următoarele:

–       să respecte capacitatea maximă admisă de persoane în spațiul în care se desfășoară evenimentul;

–       să asigure funcționarea instalațiilor și mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor din dotarea spațiului respectiv;

–       să respecte prevederile legale referitoare la interzicerea fumatului în toate spațiile publice închise;

–       să instruiască personalul cu atribuții în domeniul apărării împotriva incendiilor și a celui care asigură intervenția la locul de muncă;

–       să mențină libere toate căile de acces și evacuare.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava