Concert pascal
MOPAN Suceava

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a anunțat, astăzi, că se lucrează bine la amenajarea bazei sportive tip I care este realizată de Compania Națională de Investiții în municipiul Suceava în cadrul unui nou complex sportiv. Ion Lungu a precizat că în cadrul unei vizite la Suceava, directorul general al CNI, Manuela Pătrășcoiu, a vizitat stadiul lucrărilor și totodată a vizionat terenul pe care va fi construită tot de către CNI, Sala Polivalentă de 5.000 de locuri.

„Doamna director a apreciat stadiul lucrărilor la baza sportiva tip I și de asemenea spațiul generos pentru realizarea Sălii Polivalente, afirmând că este un amplasament ideal pentru asemenea obiectiv cu posibilitate de acces, aproape de bulevardul principal și de amenajare a unor parcări corespunzătoare”, a declarat Ion Lungu. El a amintit că pentru construcția Sălii Polivalente a fost semnat contractul, iar în prezent se lucrează la partea de proiectare. „În final vom avea un complex sportiv modern la Suceava. Doamne ajută!”, a încheiat Lungu.

Ion Lungu anunță că se lucrează la baza sportivă din cadrul noului Complex Sportiv din Suceava (FOTO), 5.5 out of 10 based on 4 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 5.5/10 (4 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava